Operatorul de restaurante vegetariene Samsara Foodhouse, originar din Cluj, a inaugurat la finalul lunii mai primul său restaurant din București, Samsara Floreasca. Restaurantul, amplasat la parterul proiectului mixt ONE Floresca City, are o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, interior plus terasă. Tranzacția de închiriere a fost intermediată de CBRE.
Brandul Samsara are o istorie de opt ani pe piața din Cluj Napoca, devenind un reper în nișa restaurantelor cu specific vegetarian. „Definiți de simplitate într-un mod sofisticat, valoarea este dată de calitatea ingredientelor sezonale, atent selecționate și achiziționate de la producători locali, atât din România, cât și din principalele hub-uri gastronomice: Franța și Italia. Pe lângă grijă față de natură, ne dorim să creștem alături de comunitatea în care suntem, de aceea folosim ingrediente (pe cât posibil) locale, astfel susținem și economia, dar și producătorii din zonă. Contextul în care ne aflăm este unul favorabil pentru Samsara, în care oamenii au început să fie tot mai conștienți de calitatea preparatelor pe care le consumă, prin urmare, ne-au oferit o platformă bună pentru dezvoltarea businessului. Așadar, ne-am făcut curaj și ne-am extins „rădăcinile” de la Cluj până la București, intențiile fiind de dezvoltare internațională în viitorul apropiat”, spun reprezentanții Samsara Foodhouse. Potrivit acestora, noul Head Chef al Samsara Floreasca, cu o experiență vastă în industria ospitalității, a petrecut mult timp în bucătării cu renume internațional, majoritatea premiate cu stele Michelin.
„Extinderea în București, pe care am început-o prin lansarea locației de delivery & pick-up, a fost foarte bine primită și ne-a convins să continuăm investițiile. Echipa CBRE ne-a ajutat să identificăm o locație reper într-un proiect dominant, iar locul pentru noua casă Samsara a fost ales cu valorile noastre la bază. Samsara Floreasca este mai mult decât un restaurant – este o filosofie și un stil de viață, o experiență completă”, a declarat Cosmin Beldean, General Manager Samsara Foodhouse.
Dispunerea spațiului este una secvențială: pleacă de la bucătăria modernă, lăsată la vedere publicului larg, trece prin volumele puriste ale barului către sala de restaurant și apoi către terasa deschisă din exterior. Practic, nicio zonă a interiorului nu este închisă sau ascunsă în vreun fel, fiecare spațiu fiind conceput deschis și lizibil din exterior.
„Ne bucurăm să contribuim la extinderea Samsara în București. România beneficiază de multe concepte de restaurante care merită să fie extinse la nivel național, concepte care promovează un stil de viață sănătos și pentru care observăm un apetit ridicat în special în apropierea proiectelor imobiliare cu componentă mixtă. Prin locația aleasă, ONE Floreasca City, prin conceptul arhitectural, precum și prin calitatea preparatelor, Samsara Floreasca va deveni rapid un reper pe piață”, a declarat Cristina Toroș, Senior Consultant, Retail Agency, în cadrul CBRE, care a coordonat tranzacția de închiriere.











