Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi, 28 mai 2020, care sunt măsurile de relaxare care vor intra în vigoare de la 1 iunie. Potrivit declarației președintelui, de la 1 iunie se vor deschide terasele și plajele și nu va mai fi nevoie de declarație pentru a ieși din localitate.

„De la 1 iune, câteva activități vor redeveni posibile. Astfel, se redeschid terasele. Este însă clar că este nevoie de unele măsuri foarte speciale și acestea vor fi comunicate. Mesele la 2 metri distanță, maxim 4 persoane la o masă și în acest fel lucrurile vor fi sub control. De asemenea, de la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar și aici e nevoie de păstrarea distanței de 2 metri între scaunele de plajă. Va fi reluat transportul internațional rutier și feroviar. Tot de la 1 iunie vor deveni posibile spectacolele în aer liber cu un număr de până la 500 de specatatori, dar așezați pe scaune în funcție de restricții și triaj epidemiologic. Deplasările în afara localității vor fi libere. Nu va mai fi nevoie de declarație”, a declarat președintele după ședința de la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri, printre care ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Nelu Tătaru și ministrul Sănătății, Virgil Popescu.
CITEȘTE ȘI:
Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România a solicitat Guvernului, printr-o scrisoare deschisă adresată săptămâna trecută, luarea urgentă a unei decizii oficiale privind deschiderea teraselor și stabilirea protocoalelor de sanitație, mai exact în intervalul 25-28 mai 2020. Totodată, reprezentanții organizației au solicitat publicarea Hotărârii de Guvern pentru redeschiderea teraselor în Monitorul Oficial în aceeași zi, precum și a protocoalelor de sanitație, stabilite de către ANSVSA, împreună cu reprezentanții industriei.











