Festivalul „Treasures of the East”, organizat de platforma „We are România. You are Welcome”, alături de „Craiova, capitală Gastronomică Est- Europeană” și Ramada Plaza Craiova, va reuni, în perioada 24-26 octombrie 2025, atât profesioniști din domeniul vinului, ospitalității și turismului, cât și publicul larg interesat să afle despre vin, gusturi și oportunități de turism în regiune. Festivalul va avea loc la Hotelul Ramada Plaza Craiova.
Potrivit organizatorilor, „Treasures of the East este un eveniment ce pune bazele unui festival regional de vinuri care atrage profesioniști din industria vinului din partea de sud-est a Europei (Ungaria, Serbia, Macedonia de Nord, Bulgaria, Republica Moldova), țări alături de care dorim să construim “o voce comună” și alături de care să facem cunoscute lumii vinurile și produsele Europei de Est”.
Vineri, 24 octombrie – Prima zi a festivalului este dedicată organizării concursului de vinuri “Wines of the East”, concurs la care pot fi înscrise vinuri din România și din alte țări din Europei de Est. Este deschis atât României cât și țărilor din Europa de Est și este organizat în prezența unui Juriu specializat. Acesta va avea loc în ziua dedicată profesioniștilor în domeniu, urmând ca rezultatele să se anunțe public ulterior.
Sâmbătă, 25 octombrie – Ziua principală a festivalului are secțiune dedicată publicului larg, cât și secțiune dedicată B2B. Publicul din Craiova va avea acces la zona expozițională organizată la parterul hotelului Ramada Plaza Craiova unde vor putea degusta vinuri și produse disponibile la mesele expozanților.
Tot in această zi va avea loc „Inițiere în lumea brânzeturilor. Mic curs despre brânzeturi”, prezentat de Marian Timofti – FNDA – Federația Națională a Degustătorilor Autorizați, urmat de concursul „Cheeses of the East”, precum și „Inițiere în lumea berii. Mic curs despre bere”, prezentat de Liviu Gheorghe – Winebook, urmat de concursul „Beers of the East”. Publicul este invitat să voteze berile, respectiv brânzeturile favorite, pentru fiecare categorie în parte.
De asemenea, va avea loc un Masterclass dedicat exclusiv HoReCa organizat de ialoc. Accesul la masterclass se face exclusiv pe baza de invitație, evenimentul fiind dedicat reprezentanților Restaurantelor din Craiova, precum și o Conferință B2B dedicată reprezentanților HoReCa, reprezentanților cramelor și companiilor prezente la festival.
Duminică, 26 octombrie – Ultima zi a festivalului este dedicată unui schimb de experiență între profesioniștii din industria vinului și restaurantele din Craiova.
Mai multe detalii despre programul din cele trei zile de festival, precum și despre expozanți sunt disponibile pe platforma We Are Romania.
Platforma de gândire și de acțiune pentru promovarea României “WeAreRomania / You Are Welcome” a fost fondată în 2024 printr-un proiect al Asociației “Curaj Înainte” cu scopul de a cataliza dezvoltarea imaginii și ofertei turistice a României pornind de la specificul culinar influențat istoric de intersecția a trei mari imperii și a numeroase grupuri etnice și culturale.











