Purcari vrea să listeze pe bursă aproape jumătate din companie

Producătorul de vinuri Purcari din Republica Moldova, unul din jucătorii importanți de pe piața românească a vinurilor, intenționează să lanseze o ofertă publică inițială pentru cel mult 49% din acțiunile existente, urmând ulterior să se listeze pe Bursa de Valori București (BVB).

Pe fondul creșterii robuste a consumului în Europa Centrală și de Est, în special în România, Purcari a înregistrat o rată medie de creștere a veniturilor de 34% în perioada 2014-2016, cu rate medii anuale de creștere de 55% în România, 49% în Polonia, 44% în Moldova, 15% în Cehia și Slovacia.

Nivelul ridicat al creșterii s-a menținut în primele 9 luni ale anului 2017, în care compania a crescut cu 35% pe an, creșterea în România accelerând la 69% față de aceeași perioadă din 2016.
Purcari Wineries este controlată de Victor Bostan, cu peste 35 de ani de experiență în industria vinului, alături de acționarii Horizon Capital și International Finance Corporation, parte a World Bank Group.

„Viziunea noastră este să devenim liderul incontestabil pe piața vinului în regiune. Ne-am dezvoltat într-un ritm rapid, spre bucuria acționarilor noștri, deși consider că suntem abia la început de cale. În România se consumă circa șase litri de bere și băuturi spirtoase pentru fiecare litru de vin, în timp ce în Polonia raportul este de 18 la 1, deci mai avem mult de lucru, mai ales după ce am intrat în segmentul vinurilor spumante anul trecut”, a declarat Victor Bostan, fondatorul și directorul general al Purcari.

Compania operează peste 1.000 de hectare de podgorie și patru platforme de producție în România și Moldova, printre care Crama Ceptura din România, alături de cramele Purcari, Bostavan și Bardar din Republica Moldova.

POATE TE INTERESEAZA
Starbucks continuă extinderea în România, deschizând un nou Drive-Thru, la Cluj
Millennium Hub & Hotel, din Constanța, a fost inaugurat după șase ani de lucrări și investiții de 10 milioane euro
Aquila a investit peste 1,2 milioane euro în noul centru logistic din Bacău
RO-Wine Festival revine la București în perioada 22–24 mai, la Fratelli Studios