Nico Lontras și Johnny Șușală au lansat brandul de produse artizanale 2Chefs, realizate pornind de la rețete internaționale, pe care cei doi bucătari le-au reinterpretat folosind ingrediente din bucătăria românească.

„Tot vedeam în supermarket cum lumea cumpăra pesto de la Jamie Oliver, ceea ce m-a făcut să mă întreb de ce noi nu am fi în stare să facem un pesto românesc. De ce să cumpărăm produse cu faţa lui Jamie Oliver şi nu cu faţa unui bucătar român? Totul a pornit ca o glumă, pe care am folosit-o de multe ori și la cursurile mele de bucătari. Apoi am stat și m-am gândit şi am hotărât împreună cu Johnny să facem noi aceste produse”, povestește Nico Lontras de la ce a pornit ideea creării brandului 2Chefs.
Prin intermediul firmei Rare Foods Services, Nico Lontras și Johnny Șușală au investit într-o mică linie de producție artizanală, rețetele fiind mai întâi testate de către cei doi bucătari timp de câteva săptămâni sau chiar luni. „Încercam să găsim acele produse care să ne conecteze la identitatea gastronomică românească”, afirmă Nico Lontras.
Chiar dacă a fost mult mai costisitor să se ocupe de întregul proces de producție, cei doi bucătari spun că nu au dorit să își asocieze imaginea cu alți producători. „Și noi puteam să mergem cu aceste reţete, pe care le testăm înainte chiar și luni de zile, la un producător care să ni le facă el, însă noi am vrut să garantăm aceste produse prin controlul asupra ingredientelor şi al întregului proces de producţie”, afirmă Nico Lontras.
Ingredientele provin, în cele mai multe cazuri de la mici producători locali. „De când mă preocupă redescoperirea bucătăriei româneşti, automat m-am conectat şi cu producătorii români. M-am întâlnit cu fermieri, am găsit o sumedenie de soiuri de legume și de ierburi foarte bune. Așa am ajuns să creăm câteva rețete de pesto românizate. Avem pesto de leuştean, de pătrunjel sau de leurdă, cu ulei presat la rece, cu semințe de dovleac și cu brânză de Horezu în loc de parmezan, toate de la producători români”, explică Nico Lontras.
Distribuția se realizează prin intermediul magazinelor care promovează producătorii locali (La Bottega del Tartufo, Băcănia Veche), dar și în online. „Am făcut un parteneriat cu cei de la Real Foods, cu care colaborăm și la proiectul uCook, care au site propriu şi dezvoltă un lanţ de magazine în Bucureşti”, arată Nico Lontras.
Produsele 2Chefs vor fi realizate într-o primă fază sub formă artizanală, în cantități mai mici, însă ulterior Nico și Johnny se găndesc să le distribuie și în horeca.











