Parlamentul European a aprobat interzicerea, începând cu anul 2021 a produselor de unică folosință din plastic și polistiren expandat pentru a combate creșterea cantităților de deșeuri care ajung în mări și oceane, în condițiile în care mai mult de 80% din deșeurile marine sunt din plastic.

Dintre produsele care vor fi scoase de la comercializare în țările Uniunii Europene se numără:
- tacâmurile din plastic de unică folosință (furculițe, cuțite, linguri, bețișoare);
- farfuriile din plastic de unică folosință;
- caserolele pentru băuturi și mâncare din polistiren expandat;
- produsele și recipientele din plastic oxodegradabil;
- paiele din plastic;
- bețișoarele de urechi din plastic.
Noile reglementări votate în Parlamentul European consolidează principiul „poluatorul plătește”, mai ales pentru tutun, prin introducerea răspunderii extinse a producătorilor de țigarete.
Reglementările prevăd, de asemenea, obligativitatea etichetării cu privire la impactul negativ asupra mediului al aruncării pe stradă a filtrelor de țigări de plastic, precum și a paharelor de plastic sau a șervețelelor umede.
Statele membre UE vor trebui să atingă un obiectiv de colectare de 90% pentru sticle din plastic până în 2029 și un obiectiv de 25% de conținut reciclat pentru sticlele de plastic până cel târziu 2025, ce va crește până la 30% în 2030.











