Proiectul Ziua Naţională a Gastronomiei şi Vinului, iniţiat la prima ediţie a Congresului Naţional de Gastronomie şi Vin de către Nico Lontras (Rare Food Services), Cezar Ioan (vinul.ro) şi Cosmin Dragomir (GastroArt), a fost adoptat cu 251 de voturi pentru, două abţineri şi niciunul împotrivă de către Camera Deputaţilor, for decizional.

Proiectul a fost depus de către deputatul braşovean Mihai Mohaci şi a suferit în parcusul legislativ câteva modificări faţă de forma iniţială. Acesta prevede ca Ziua Naţională a Gastronomiei şi Vinului Românesc să fie sărbătorită în ultima duminică a lunii octombrie. Poate fi organizată de „autorităţile publice centrale, locale, de celelalte instituţii ale statului, de persoane fizice sau juridice prin organizarea şi participarea la programe şi manifestări cu caracter social sau ştiinţific, în scopul de a aprecia şi promova obiceiurile şi produsele culinare tradiţionale”, potrivit textului aprobat.
Autorităţile publice centrale şi locale pot contribui la organizarea acţiunilor precizate prin acordarea de sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în limita alocaţiilor bugetare aprobate.
De asemenea, la ediţia a III-a a Congresului Naţional de Gastronomie şi Vin, care va avea loc pe data de 16 aprilie, iniţiatorii vor lansa şi un ghid de bune practici pentru această lege.
„Ziua gastronomiei şi vinurilor din România poate fi unul dintre factorii care să declanşeze pofta pentru (re)cunoaştere, mândrie şi progres”, spune Cezar Ioan (vinul.ro).
„Este un prilej perfect pentru parteneriate public-private prin care să celebrăm gastronomia românească altfel decât în faţa grătarului cu paharul de tulburel în mână. Putem organiza dezbateri, conferinţe, expoziţii tematice, lansări de carte etc. Mi-aş dori ca restaurantele să se folosească de acest pretext pentru a prezenta meniuri special concepute pentru această zi”, declară, la rândul său, Cosmin Dragomir (GastroArt).











