Sergiana Grup, compania brașoveană ce operează atât magazine proprii, cât și un centru de evenimente și restaurante, redeschide Stâna Turistică din Poiana Braşov, investiția alocată pentru preluarea, reamenajarea şi reutilarea vechiului restaurant ridicându-se la circa 1,5 milioane de euro.

Grupul autohton a achiziționat restaurantul Stâna Turistică în luna martie a anului trecut, iar acesta va deveni al zecelea restaurant din portofoliul său.
„Ne-am mobilizat pentru că vrem să deschidem în foarte scurt timp, chiar în această vacanţă, de Sărbători. E un fel de cadou pe care vrem să-l facem celor care vor veni în Poiană şi vor redescoperi astfel Stâna. O mare parte din pregătirile pentru redeschidere au fost făcute în direcţia redefinirii ambianţei generale şi creşterea confortului oaspeţilor, iar preluarea, reamenajarea şi reutilarea vechiului restaurant au însumat circa 1,5 milioane euro”, a declarat Adrian Zahariea, directorul comercial al Sergiana Grup.
Potrivit reprezentanților companiei, meniul restaurantului va cuprinde Bunătăţuri din Ardeal, mâncăruri savuroase din meniul restaurantului din Centrul Vechi al Braşovului, dar şi reţete care vor defini cartea de vizită a Stânii. Unele dintre acestea sunt „mâncăruri culese de pe cărările care nu au graniţe, la fel ca drumurile păstorilor prin Carpaţi şi Balcani, până în Pind”.











