Grupul hotelier Accor a inaugurat astăzi, 24 august 2020, primul său hotel în Galați, ibis Styles Dunărea Galați. Este cel de-al doilea hotel deschis de grup anul acesta, iar în următoarele luni mai sunt planificate încă cinci: Mercure Galați, Mercure Timișoara, ibis Styles Bucharest Airport, ibis Timișoara și ibis Bucharest Politehnica. Dintre acestea, Mercure Galați Centrum se va deschide până la sfârșitul lui septembrie.

ibis Styles Dunărea Galați, situat pe Strada Domnească 13, la câțiva pași de Centrul Vechi al orașului și în proximitatea portului, are 80 de camere, plus o zonă de conferințe complet echipată. Planul de renovare a inclus modernizarea camerelor, restaurantelor și a zonelor publice în conformitate cu standardele brandului ibis Styles, precum și investiții în cele mai noi servicii IT și digitale care vor oferi oaspeților o experiență optimă, eficientă și personalizată.
Ambele hoteluri din Galaţi, Ibis Styles Dunărea Galați și viitorul Mercure Galați Centrum, sunt deţinute de Traian Sandu, proprietar al grupului Galtour – Dunărea din Galaţi, cu activităţi în turism, hoteluri şi restaurante. Acordul de management a fost semnat pentru o perioadă de 15 ani.
„Viteza dezvoltării Accor în România nu a fost influențată de provocările fără precedent pe care le-am întâmpinat în industria ospitalității în ultimele luni. Dovada este dată de deschiderea a șapte noi hoteluri în acest an, care vor însuma 802 de camere. Primele hoteluri deschise sunt ibis Styles București City Center, pe 22 iunie și ibis Styles Dunărea Galați, pe 24 august. Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele hoteluri noi care se deschid în România în acest an. În următoarele câteva luni, vor fi urmate de Mercure Galați, Mercure Timișoara, ibis Styles Bucharest Airport, ibis Timișoara și ibis Bucharest Politehnica. Suntem entuziasmați de deschiderea a două noi piețe promițătoare în acest an – Galați și Timișoara”, a declarat Christophe Chamboncel, VP Operations Management Romania & South-Eastern Europe.
Planul de dezvoltare pe piața locală, pe următorii doi-trei ani, vizează 10 noi proprietăți, ce totalizează peste 1.344 de camere. Noile deschideri includ Swissotel Bucharest, un hotel de cinci stele în Capitală, și alte branduri noi care vor intra pe piața românească.











