Raionul de Pește Floreasca, unul dintre cele mai cunoscute și apreciate restaurante gourmet de pește și fructe de mare din București, anunță relansarea conceptului Chef Table, o experiență culinară deosebită, coordonată de Chef-ul Raul Gliguța.
Conceptul Chef Table se desfășoară într-un separeu special conceput de celebrul designer Karim Rashid și aduce în prim-plan o cină ce constă într-un tasting meniu ce cuprinde șase preparate de excepție, alături de selecții rafinate de șampanie și vinuri exclusive, perfecte pentru a completă experiența gastronomică.
„Ne-am dorit un spațiu elegant și intim în care Chef-ul Raul Gliguța împreună cu echipa sa să ofere o experiență personalizată pentru o gamă variată de evenimente, de la prânzuri de afaceri la cine cu prietenii veniți de peste mări și țări sau întâlniri ale board-ului companiei. Este un loc unde fiecare oaspete devine personajul principal și este asigurat că va fi răsfățat cu un meniu special conceput și stabilit în prealabil, oferind astfel experiențe culinare unice pentru fiecare grup”, a declarat Florin Munteanu, acționar la Raionul Peste.
„Avem clienți care vor un spațiu doar al lor, pentru discuții importante, clienți care vor mereu ceva diferit. Am gândit pentru ei acest loc și ne bucurăm că putem să le oferim o experiența aparte. Karim Rashid a proiectat perfect acest colț exclusiv pentru cele mai pretențioase gusturi, iar echipa noastră are capacitatea de a oferi de fiecare dată o experienţă unică, diferită”, a adăugat Adrian Slosman, acționar la Raionul Floreasca.
Potrivit acționarilor, grupul are în plan să se extindă cu încă două locații, una tot în București (zona Pipera) și una în stațiunea Jupiter.
Cu un istoric de peste 10 ani, odată cu deschiderea locației din Dorobanți, Raionul de Pește s-a impus ca unul dintre principalii importatori de pește proaspăt, sălbatic, din Marea Egee și Mediterană. Raionul de Pește din Floreasca, inaugurat în aprilie 2019, s-a redeschis ăn luna mai 2023 sub un nou concept, poziționându-se exclusiv ca restaurant, și totodată cu o nouă direcție estetică, semnată de designerul internațional Karim Rashid. Investiția s-a ridicat la circa 300.000 de euro.















