Compania de Investitii pentru Turism (CIT) organizeaza o excursie pentru profesionisti si pasionati ai artei culinare la Culinary Olympics Erfurt 2012, in perioada 4-10 octombrie 2012. Olimpiada Bucatarilor este unul dintre cele mai importante evenimente gastronomice din lume, la editia de anul acesta participand peste 1.500 de bucatari din intreaga lume. De asemenea, mai mult de 350 de participanti vor expune produse de ultima generatie specifice industriei.
De peste 100 de ani, Culinary Olympics este un trendsetter in industria de profil, primul eveniment de acest gen fiind organizat in 1900, in Frankfurt (Germania).
Timp de 10 zile, in cadrul evenimentului au fost organizate expozitii, demonstratii de arta culinara, expozitii de produse de brutarie, patiserie, elemente specifice regimului de cantina sau bucatariei militare, precum si degustari de preparate traditionale.
Anul acesta, competitia se va tine in Erfurt (Germania) si se adreseaza profesionistilor sau pasionatilor de gastronomie din intreaga lume. Echipele participante trebuie sa-si demonstreze indemanarea in arta prepararii si prezentarii produselor. Daca in trecut echipele puteau sa aduca in concurs si elementele de mobilier sau ustensile pe care sa le utilizeze in timpul concursului, anul acesta focusul competitiei este viabilitatea economica si egalitatea sanselor. Astfel, incepand din 2012, echipele participante isi vor pregati si prezenta creatiile culinare pe suprafete de mobilier pre-definite, care vor avea dimensiuni de 12 metri patrati pe care sa poata fi expuse farfuriile cu preparate.
In ceea ce priveste excursia organizata de CIT, aceasta se adreseaza profesionistilor din industria ospitalitatii care doresc sa isi largeasca orizontul, sa fie la curent cu ultimele tendinte din domeniu si sa faca schimb de experienta cu gastronomi din intreaga lume.
Persoanele interesate pot contacta Compania de Investitii pentru Turism la numarul de telefon 0734.839.123, persoana de contact – Cristina Calin.











