Lucratorii din hotelurile si restaurantele elene, domeniu strans legat de cel mai important sector al economiei elene, turismul, au fost in greva pentru o zi, in data 27 iunie, conform site-ului euronews.com.
Dupa cum au afirmat reprezentantii sindicatelor, lucratorii din horeca greaca sunt din ce in ce mai vulnerabili concedierilor, angajatorii profitand de contextul economic dificil pentru a-i constrange sa accepte conditii dezavantajoase de lucru si reduceri salariale.
„Vor sa ne reduca salariile si acum ne trimit majoritatea colegilor in somaj, incercand sa ne constranga pe cei ramasi sa producem din ce in ce mai mult ca sa acoperim golurile lasate prin concedieri”, a declarat Odysseus Philippatos, angajat al unui hotel grec, citat de euronews.com
O cincime din forta de munca elena depinde de turism pentru un job, intr-un sector ce reprezinta 16% din economie. In ciuda acestui aspect, in 2012, rezervarile au scazut in primele 5 luni ale anului cu peste 30%, datorita instabilitatii politice din Grecia. In ultimii ani, mii de oameni angajati in turism si-au pierdut serviciul.











