Campari, bautura de renume mondial si simbolul clasic al stilului si al culturii italiene, lanseaza platforma Campari di Milano. Campania de comunicare aduce brandul prin excelenta mai aproape de consumator, printr-o serie de activari menite sa creeze o sinergie intre identitatea vizuala a brandului si valorile milaneze pe care le comunica si le reprezinta cu mândrie.
Iubitorii Campari au avut ocazia sa descopere, sa simta si sa traiasca atmosfera vibranta a orasului Milano in cadrul unui eveniment exclusivist, care a avut loc aseara intr-un spatiu inedit, la showroom-ul Class Living. Invitatii, celebritati, personalitati din lumea fashion-ului, jurnalisti de lifestyle si reprezentanti ai comunitatii de social media, au avut parte de o incursiune autentica in atmosfera elegantului oras, prin momente special create, trei calatorii tematice care au dat viata celor trei atractii importante din Milano: arta si arhitectura, muzica si dans, moda si design.
Originile milaneze, eleganta si carisma brandului s-au impletit intr-un univers vizual plin de culoare, o explozie dinamica pe tonuri de rosu, care suprind perfect natura enigmatica si captivanta a celei mai cunoscute bauturi spirtoase rosii din lume, pozitionând-o ca un veritabil simbol italian. Monumente emblematice, elemente de design vestimentar contemporan, detaliile iconice de arta si arhitectura se reunesc intr-o identitate vizuala care surprinde intocmai esenta si spiritul modern al stilului de viata urban milanez.
Declaratia indrazneata, „di Milano”, care insoteste logo-ul reflecta istoria brandului si statutul acestuia de poveste de succes, care continua sa inspire si sa defineasca cele mai noi tendinte.
Inca de la lansarea sa in 1860, Campari a devenit un aperitiv renumit si o prezenta nelipsita de la cele mai elegante evenimente sociale. Reteta sa unica, gustul complex imbracat de aroma amaruie revigoranta ofera o experienta incomparabila, o adevarata lectie de stil si excelenta care evoca spiritul italian.











