Hilton Worldwide va deschide un hotel Hampton by Hilton in Iasi

Hilton Worldwide a incheiat un acord pentru a deschide primul hotel in Iasi, ajungand astfel la un total de 12 hoteluri care functioneaza deja sau sunt in curs de dezvoltare in Romania. Hotelul este proprietatea S.C. INPROIECT S.R.L. si va functiona ca a doua unitate Hampton by Hilton din Romania.

Hampton by Hilton Iasi se va deschide pentru oaspetii sai in a doua jumatate a lui 2014, dupa ce cladirea de 15 etaje a fostului Hotel Europa va trece printr-un proces de renovare completa. Hotelul va avea 123 de camere, plus o zona cu design contemporan, special amenajata pentru micul-dejun si bar, unde se pot servi gustari si bauturi pe tot parcursul zilei. Oaspetii hotelului se vor bucura de standardul de calitate specific Hampton by Hilton – 100% Satisfaction Guarantee. In plus, oaspetii vor beneficia de mic dejun inclus in pretul camerei. Acestea sunt elemente definitorii ale acestui brand accesibil ca pret, fiind disponibile in hotelurile Hampton by Hilton din intreaga lume.

“Hampton by Hilton Iasi completeaza oferta de pe piata hoteliera a orasului oferind oaspetilor nostri servicii de calitate, la standarde internationale, specifice brand-urilor din portofoliul nostru. Pozitionarea convenabila si apropierea de zona comerciala a orasului ii vor atrage atat pe calatorii aflati in vacanta, dornici sa descopere atractiile turistice locale, cat si pe cei care calatoresc in interes de serviciu si viziteaza acest important centru de afaceri al tarii,” a declarat Phil Cordell, Global Head, Focused Service and Hampton Brand Management.

Fiecare camera va fi dotata cu patul confortabil specific acestei marci (Clean and Fresh Hampton BedTM ), iar conexiunea la Internet va fi disponibila gratuit in tot hotelul.

De asemenea, oaspetii vor avea acces la o parcare cu 100 de locuri, se vor putea bucura de o noua sala de fitness si vor beneficia de facilitati pentru intalniri de afaceri. In urma acestui proces de rebranding, Hampton by Hilton Iasi va intra in renumitul program de loialitate Hilton HHonors, din care fac parte cele 10 branduri hoteliere ale Hilton Worldwide. Clientii primesc puncte care pot fi transformate in beneficii in hotelurile Hilton din intreaga lume.

Situat in nord-estul Romaniei si fiind recunoscut ca unul dintre principalele centre politice, economice si culturale ale tarii, Iasiul atrage anual un numar mare de vizitatori. Orasul este unul dintre cele mai mari din Romania si totodata un important centru academic, unde isi desfasoara activitatea zece universitati si o mare comunitate studenteasca.

"Fiind cea mai mare dintre tarile balcanice, Romania reprezinta o piata importanta pentru dezvoltarea brandurilor noastre, o piata unde vom continua derularea si a altor proiecte interesante. Printre acestea se numara un hotel DoubleTree by Hilton la Sighisoara care se va deschide spre finalul acestui an. Suntem increzatori ca si in anii urmatori va exista un context favorabil dezvoltarii noastre constante si ca noul hotel din Iasi va deveni, in scurt timp, un reper important pentru piata hoteliera locala," a adaugat Patrick Fitzgibbon, Senior Vice President, Development, Europe & Africa, Hilton Worldwide

Situat in centrul Iasiului, hotelul se afla la cinci minute de mers pe jos fata de Palatul Culturii si de centrul Palas, un ansamblul urbanistic care include spatii de birouri, magazine comerciale, restaurante si baruri.

Hampton by Hilton este deja prezent in Romania, prin Hampton by Hilton Cluj-Napoca inaugurat in 2013. Alte proprietati Hilton Worldwide in Romania includ Athenee Palace Hilton din Bucuresti, care aniverseaza anul acesta 100 de ani de la deschidere, si DoubleTree by Hilton Bucuresti – Piata Unirii, Doubletree by Hilton Oradea si Hilton Sibiu.

POATE TE INTERESEAZA
Celebrul Chef Mauro Colagreco vine la Singureni Manor. În aceeași zi, începe sezonul de polo și se deschide Paul’s Stay
Timișoara a câștigat Marele Premiu și titlul Destinația Anului 2026
Trei noi numiri în echipa Issa Estate. Claudia Stan preia rolul de CCO Hospitality Division pentru Domeniul Issa
Restaurantul Bistro de l’Arte din Brașov, listat pe platforma Glovo

Comentarii