În perioada 25-28 iunie, are loc în exclusivista staţiune St. Moritz din Elveţia evenimentul european al luxului și rafinamentului: Private Luxury Forum – Europe 2018, un concept care combină evenimente profesionale, întâlniri informale și show-uri de business.
Ideea de lux a evoluat semnificativ în ultimele decenii, globalizarea și accesul la tehnologie au transformat modul în care consumatorii de turism își setează valorile și standardele de călătorii, vacanțe, ieșiri în oraș. Luxul nu mai înseamnă doar confort, huzur și opulență, ci implică inovație, calitate și diversitate. A devenit un lux contemporan să poți ajunge ca turist în zonele cele mai puțin vizitate ale planetei, să beneficiezi de un meniu „dospit“ special pentru tine sau să-ți creezi propria croazieră, iar profesioniștii în turism s-o facă posibilă, așa cum ți-ai dorit-o, în cele mai mici detalii.
Forumul din St. Moritz analizează exact acest fenomen: noua relație a indivizilor, familiilor și grupurilor cu timpul lor liber, pe baza unor concepte-hibrid, precum bleisure (business & pleasure – oferte mixte de întâlniri de afaceri și excursii în destinații exclusiviste), holistay (holiday & stay – cum să fii turist de lux fără să pleci de lângă casă, chiar în orașul, regiunea în care locuiești), creative tourism (care oferă vizitatorilor posibilitatea de a-și dezvolta potențialul creativ prin participarea activă la experiențele de învățare caracteristice destinației respective), alternative tourism (cu accente diverse, pe rural, medical-balneo-spa, aventură, cultural și istoric, patrimoniu, sport, ecoturism și orice alte forme diferite de turismul mainstream).
Deși poate părea paradoxal la prima vedere, luxul a devenit accesibil tuturor vârstelor, de la millennials, până la boomers și seniori: generațiile X, Y și Z rescriu împreună ecuația luxului de secol 21. Stilul lor de a căuta idei de vacanță, de a compara oferte și de a cumpăra a produs modificări importante în domeniul serviciilor în general și în ospitalitate, în special.
Operatorii din turism și hotelierii trebuie să mizeze pe surpriză, pe elementul inovativ, să-și dezvolte capacitatea de a realiza mixuri îndrăznețe de oferte turistice, out of the box, care să surprindă consumatorul de turism, nu să-l plictisească, să-i reșapeze vacanțe pe care le-a bifat, tururi pe care le-a parcurs sau meniuri pe care le cunoaște.
Filosofia din spatele Private Luxury Forum – Europe 2018 este că afacerile în ospitalitate nu se realizează în timpul întâlnirilor formale, ci în perioada dintre două astfel de întâlniri formale. Cu alte cuvinte, este nevoie de timp.
Participanții – specialiști, oficiali, CEO din mari companii – sunt considerați oaspeți și li se facilitează: timp pentru întâlniri (sunt programate 50 de sesiuni one-to-one în cele patru zile ale evenimentului, iar fiecare dintre aceste sesiuni durează 15 minute), timp pentru networking (în mod semiformal, pe teme & regiuni și în mod informal, în cadrul diverselor paneluri și business show-uri), timp pentru socializare (activități distractive în luxosul St. Moritz , mese de gală, cocktailuri, pauze de cafea, sesiuni de înot dimineața devreme).
Un concept relansat de ediția 2018 a forumului este coopetition (prescurtare de la cooperative competition), considerat cheia succesului în turismul de lux al acestor ani complicați, în care este esențială asumarea unor alianțe strategice la nivel regional și chiar internațional, în locul unei concurențe directe pe layere multiple de oferte turistice și de război al prețurilor între diferiți furnizori de ospitalitate.
În acest sens, participanții la forum sunt lideri de piață turistică din Europa de Vest și din America, plus companii de top și în afirmare de pe piețele emergente, inclusiv Rusia, Europa de Est și America de Sud. Detaliile despre participare și program sunt disponibile pe: http://privateleisureforums.com/buyers/.











