Simona Constantinescu, FIHR: Taxa de promovare turistică – Context, impact și perspective

În marile orașe europene, taxa de promovare turistică (city-tax) nu este abordată ca o măsură administrativă punctuală, ci ca o decizie strategică de politică publică locală, cu impact direct asupra dezvoltării economice, sociale și urbane a comunității. Ea este integrată într-un ecosistem coerent de politici ale unităților administrativ-teritoriale, care include managementul profesionist al destinației turistice, reglementarea echitabilă a tuturor actorilor economici din turism, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural, protejarea intereselor locuitorilor și atragerea investițiilor sustenabile.Acolo unde aceste instrumente sunt corelate prin viziune, dialog și planificare multianuală, orașele reușesc să se dezvolte echilibrat, să își crească competitivitatea și să își consolideze reputația internațională ca destinații turistice de referință. În schimb, acolo unde politicile sunt tratate fragmentat, fără strategii clare și fără consultarea actorilor implicați, apar dezechilibre structurale care afectează atât mediul economic, cât și calitatea vieții urbane, fiind dificil de corectat ulterior.

Acest context face ca deciziile privind city-tax-ul să nu fie doar o chestiune de fiscalitate locală, ci un test de maturitate administrativă și de responsabilitate față de viitorul comunității.

Pentru București, dezbaterea despre city-tax nu a avut loc pentru anul 2026, deși contextul o cerea: piața de short-term rental (STR) – apartamente de închiriat în scop turistic este în continuare necontrolată sau raportată, iar Capitalei îi lipsește o Organizație de Management al Destinației (OMD) operațională și profesionistă. Cele trei elemente – fiscalitatea predictibilă, reglementarea echitabila și strategie de promovare – trebuie să funcționeze împreună pentru a produce rezultate reale.

Utilizat inteligent, city-tax-ul poate deveni motorul financiar al promovării internaționale a unui oraș. Această funcție strategică este însă posibilă doar atunci când fondurile colectate sunt integrate într-o strategie clară, multianuală, construită și implementată de o structură dedicată de management al destinației. Rolul Organizației de Management al Destinației (OMD) este esențial în acest proces: acela de a transforma resursele financiare în campanii coerente de promovare externă, în atragerea de turiști străini și în poziționarea orașului pe piețele internaționale relevante.

În destinațiile bine administrate, city-tax-ul este predictibil și stabil pe termen mediu, corelat cu o strategie de promovare asumată, administrat prin structuri dedicate și însoțit de mecanisme de control și raportare care asigură echitate fiscală între toți furnizorii de servicii turistice. În lipsa acestui cadru, city-tax-ul riscă să rămână o simplă taxă, fără finalitate strategică și fără impact real asupra dezvoltării destinației. În schimb, un OMD operațional permite orașului să construiască planuri multianuale care includ promovare constantă pe piețele externe, atragerea de evenimente culturale, sportive și de business de anvergură, dezvoltarea turismului de city-break și consolidarea unui brand urban european recognoscibil. Orașele care au reușit acest salt au făcut-o prin investiții consecvente în promovare și prin parteneriate solide între administrație și mediul privat.

În contrapondere, creșterea abruptă sau modificarea nefundamentată a city-tax-ului transformă acest instrument într-un factor de descurajare a cererii, în special pe piețele B2B – touroperatori, agenții de turism, organizatori de evenimente –, unde prețurile sunt negociate cu mult timp înainte, iar contractele sunt ferme. Experiența orașelor afectate de supraturism arată că majorările de city-tax pot fi utilizate legitim pentru temperarea fluxurilor. Însă aplicarea acestui mecanism într-o destinație care nu suferă de supraturism, fără o strategie activă de promovare, produce efecte inverse: scade atractivitatea, reduce competitivitatea și descurajează investițiile.

În paralel, lipsa reglementării închirierilor de apartamente în scop turistic generează efecte care depășesc sfera turismului. Așa cum s-a observat în mari orașe turistice din Italia, Spania sau Franța, expansiunea necontrolată a short-term rental contribuie la gentrificare, reduce stocul de locuințe disponibile pentru rezidenți, pune presiune pe chiriile urbane și pe infrastructura orașului – trafic, parcări, servicii de salubritate. În același timp, această piață funcționează adesea în afara unui cadru fiscal echitabil, ceea ce creează concurență neloială pentru operatorii fiscalizați și distorsionează piața turistică.

Această dinamică are consecințe directe și asupra patrimoniului construit. Investitorii mari, capabili să reabiliteze clădiri monument istoric și să le integreze într-un circuit turistic de calitate, sunt descurajați atât de concurența neloială a STR, cât și de durata excesivă și impredictibilitatea proceselor de avizare și autorizare. În lipsa unor proiecte de anvergură, multe clădiri istorice rămân degradate, iar orașele pierd oportunități esențiale de regenerare urbană.

Modelele europene demonstrează că succesul vine din politici publice integrate. Capitale precum Budapesta sau Varșovia au corelat city-tax-ul cu existența unor OMD-uri puternice, au introdus reguli clare pentru STR și au oferit predictibilitate investitorilor prin proceduri mai transparente și termene asumate pentru autorizații și taxe. Aceste orașe au tratat turismul ca un sector strategic, cu efecte multiplicatoare în economie, nu doar ca o sursă punctuală de venit.

Teoria economică a turismului indică patru efecte majore ale utilizarii politicilor publice influentate de nivelul city-tax / taxa de promovare turistică, astfel:

• acoperirea deficitelor bugetare locale pe principiul cinic că „turiștii nu votează”, astfel nu există susținere pentru atragerea de noi turiști din afara destinației;
• combaterea efectelor negative ale supraturismului (ex: Bali, prin investiții masive în managementul deșeurilor, pentru menținerea eco-friendly a destinației);
• descurajarea activă a vizitatorilor (modelul Amsterdamului sau al Veneției, unde scopul declarat este limitarea fluxurilor de turiști) sau
• varianta ideală, reinvestirea în infrastructura care îmbunătățește experiența vizitatorului, viata cetățenilor și păstrarea patrimoniului cultural din destinație (modelul Islandei, care finanțează parcări, infrastructura turistică și reabilitări ale obiectivelor turistice sau al Genevei, unde există facilități urbane precum transportul public gratuit pentru turiștii cazați).

City-tax-ul, parte a unei strategii de dezvoltare urbană pe termen lung

În cazul destinațiilor din România, care nu sunt încă afectate de supraturism, abordarea disuasivă nu este justificată. Fără o direcție clară privind nivelul city-tax-ului, scopul colectării și utilizarea fondurilor într-o logică de beneficiu reciproc, riscul major este ca această taxă să devină o simplă sursă de venit la bugetul local, fără a genera valoare adăugată pentru destinație, pentru cetățeni sau pentru mediul economic. De aceea, deciziile privind city-tax-ul trebuie privite ca parte a unei strategii de dezvoltare urbană pe termen lung, construită pe viziune și dialog.

Acest articol este un apel la responsabilitate și viziune pentru strategii urbane coerente: stabilitate pe termen mediu, corelate cu obiective clare de promovare, administrare transparentă, construită în parteneriat cu mediul privat. City-tax-ul, reglementarea și controlul apartamentelor de închiriat în scop turistic și operaționalizarea OMD-ului sunt instrumente puternice de politică publică in turismul contemporan. Folosite împreună, ele pot transforma orasele în destinații turistice europene cu renume si reputatie turistica, capabile să atragă turiști din afara destinatiei, evenimente de anvergură și investiții sustenabile. Folosite fragmentat, riscă să accelereze gentrificarea, să descurajeze investițiile și să fragilizeze competitivitatea orașului.

Pentru Unitățile Administrativ Teritoriale, miza nu trebuie sa fie doar nivelul unei taxe, ci capacitatea de a construi o strategie urbană integrată pentru utilizarea acestor fonduri, cu obiective clare și asumate pe termen lung, un instrument care, folosit inteligent, poate deveni un catalizator pentru investiții, locuri de muncă și cresterea vizibilitatii destinatiei turistice pe plan internațional –  a se vedea modelul implementat și reușit de orașe precum Craiova, Sibiu sau Oradea. Un oraș care își dorește recunoaștere internațională trebuie să investească inteligent în promovare, să ofere predictibilitate, reguli clare pentru toți actorii și să creeze cadrul necesar pentru dezvoltare durabilă. Numai astfel city-tax-ul poate deveni o investiție în viitorul orașului și în bunăstarea comunității sale.

Un oraș care își respectă partenerii economici își construiește viitorul pe încredere.
Un oraș care își ascultă industria își consolidează bunăstarea.

Analiza comparativă:

Material realizat de Simona Constantinescu, Președinte Federația Industriei Hoteliere din România.