Handsome Monk plănuiește deschiderea a trei cafenele în sistem franciză

Handsome Monk Coffee House, cafeneaua concept din Park Lake, anunță, pentru anul în curs, deschiderea a trei cafenele în sistem franciză în București, iar planurile de dezvoltare vizează extinderea în afara Capitalei, în orașele mari precum Cluj, Timișoara, Arad, Brașov, Constanța.

Cele trei francize pe care se pregătește cafeneaua să le deschidă în București au beneficiat de finanțarea Start Up Nation. Pentru un astfel de proiect, taxa de franciză este de 10.000 de euro, iar deschiderea unei cafenele durează de la două luni până la un an, în funcție de tipul finanțării, și necesită o investiție de aproximativ 80-100.000 de euro.

Pentru deschiderea unei cafenele de succes reprezentanții Handsome Monk recomandă produse de calitate, un concept de design inedit, servicii bune, atmosfera placută și relaxantă, mentalitatea de business și un know-how solid.

În primul an de la deschidere, Handsome Monk a înregistrat o cifră de afaceri de 400.000 de euro, iar pentru 2018 estimează o creștere de 25%, de până la 500.000 euro, bazându-se pe intensificarea traficului în mall, dar și activitățile de marketing.

În primul an de activitate ne-am concentrat pe consolidarea brandului și familiarizarea clienților cu acesta, mai ales că și noi și mall-ul eram la început de drum. Feedbackul primit a fost unul pozitiv așa că, astăzi, ne bucurăm de rezultatele obținute și mai ales că am reușit să fidelizăm aproximativ 300 de clienți care ne-au trecut pragul zilnic și care acum petrec aici circa 20-30 de minute. În 2018 ne propunem să deschidem cu succes cele trei francize planificate, iar începând cu anul viitor să inaugurăm câte cinci pe an”, a spus Călugăru Frumosu, proprietar Handsome Monk.

 

POATE TE INTERESEAZA
Brandul Radisson Individuals își pregătește intrarea pe piața locală
O nouă agenție Paralela45 în București, în Băneasa Shopping City
Schimbări în managementul Wolt România: Alexandru Ștefan preia și funcția de Country Lead
Sphera Franchise Group a inaugurat a doua unitate Cioccolatitaliani din Italia, la Genova