Peste 2.000 de turiști sunt așteptați în Delta Dunării de Paște

Delta Dunării poate fi considerată, din acest an, una dintre destinațiile preferate de români pentru petrecerea Paștelui, în perioada 6-9 aprilie fiind așteptați la hotelurile și pensiunile din această zonă peste 2.000 de turiști, de patru ori mai mulți decât în anul trecut, potrivit estimărilor reprezentanților resortului Green Village din Sfântu Gheorghe.


Dacă în anii anteriori cele mai multe dintre structurile de cazare din Delta Dunării erau închise de Paște, din lipsă de clienți, în 2018 multe hoteluri și pensiuni se deschid pentru turiști în această perioadă.

Practic, sezonul în Delta Dunării debutează de Paște, față de acum câțiva ani, când sezonul începea la sfârșitul lui mai – începutul lunii iunie. Sunt structuri de cazare care vor organiza Paștele atât în Sfântu Gheorghe, Sulina și Crișan, cât și în Jurilovca, Sarichioi și alte zone din Delta Dunării.

„Din estimările noastre, zona Tulcea-Delta Dunării va atrage în acest an, de Paște, mai mult de 2.000 de turiști în structurile de cazare clasificate, de peste patru ori mai mulți decât cei care au ajuns anul trecut”, a declarat Laurențiu Butuc, directorul general al Green Village Resort.

El explică această creștere a numărului de turiști printr-un cumul de factori: numărul structurilor de cazare din Deltă e în creștere, apar tot mai multe hoteluri și pensiuni de calitate, iar nivelul serviciilor crește și el, de la an la an. În paralel, în ultimii ani începe să se contureze un parteneriat între operatorii privați și autoritățile locale pentru promovarea Deltei, care începe să dea rezultate.

Pe de altă parte, din ce în ce mai mulți turiști vor să schimbe clasicele destinații de Paște pe care le-au tot vizitat în anii trecuți și caută ceva inedit, iar Delta este una dintre opțiuni.

După minivacanța de Paște, Delta se redeschide de 1 Mai, care a devenit o altă perioadă în care încep să vină tot mai mulți turiști în această zonă. În anii trecuți, multe hoteluri și pensiuni din Deltă nici măcar nu luau în calcul Paștele și, cu atât mai puțin, 1 Mai.

„La Green Village, de exemplu, mai avem doar zece camere libere pentru Paște, din totalul de 90, iar pentru 1 Mai suntem ocupați 100%”, a mai spus Laurențiu Butuc. El a adăugat că rezervările pentru Paște și 1 Mai au început la sfârșitul lui ianuarie.

Cei mai mulți români care și-au rezervat pachete de Paște în Deltă sunt cupluri între 30-35 de ani, dar și familii cu copii, precum și persoane cu vârste între 55 și 60 de ani.

De Paște vin în Deltă și corporatiști, și funcționari publici, dar și pensionari. Unii dintre ei au ajuns anul anterior de Crăciun și Revelion, iar acum revin de Paște, ca să vadă cum arată Delta și primăvara. Sunt turiști din toată țara, și din București, dar și din Constanța și zonele limitrofe.

POATE TE INTERESEAZA
Brandul Radisson Individuals își pregătește intrarea pe piața locală
O nouă agenție Paralela45 în București, în Băneasa Shopping City
Schimbări în managementul Wolt România: Alexandru Ștefan preia și funcția de Country Lead
Sphera Franchise Group a inaugurat a doua unitate Cioccolatitaliani din Italia, la Genova