Peste un milion de vouchere de vacanță emise în primul trimestru al anului

În primele patru luni ale anului au fost emise mai mult de un milion de vouchere de vacanță, în valoare de 12,5 milioane de euro, atât în format printat, cât și electronic.

Numărul este de trei ori mai mare față de cel înregistrat anul trecut, pentru aceeași perioadă, când au fost emise 418.000 de vouchere, în valoare de 3,83 milioane de euro. Față de anul 2016, diferența este de aproximativ nouă ori mai mare, ținând cont de faptul că atunci au fost cumpărate doar 174.000 de vouchere, în valoare de 1,42 milioane de euro, conform datelor oferite de către Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT).

Creșterea numărului de vouchere la o asemenea cifră a fost posibilă și datorită faptului că angajații din sectorul public au avut acces la acest program, încă din toamna trecută.

„Acordarea voucherelor de vacanță angajaților din sistemul public este o măsură binevenită, care ar trebui pusă în aplicare pe termen lung pentru impulsionarea turismului intern”, a declarat Nicolae Demetriade, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Un voucher are o valoare de 1.450 de lei, este nominal și poate fi folosit pentru cumpărarea unei vacanțe oriunde în România.

Voucherele au înlocuit primele de vacanță, cu care se puteau cumpăra sejururi în străinatate și pentru care angajatorii erau taxați ca la un salariu. Patronii care oferă vouchere de vacanță angajaților plătesc impozite mai reduse.

ANAT are 500 de membrii activi din domeniul turismului, care reprezintă peste 80% din totalul vânzărilor de pachete de vacanță, estimate la aproximativ un miliard de euro anual.

POATE TE INTERESEAZA
Brandul Radisson Individuals își pregătește intrarea pe piața locală
O nouă agenție Paralela45 în București, în Băneasa Shopping City
Schimbări în managementul Wolt România: Alexandru Ștefan preia și funcția de Country Lead
Sphera Franchise Group a inaugurat a doua unitate Cioccolatitaliani din Italia, la Genova