StartUp HUB aduce lanțul maghiar Simon’s Burger în România și vizează 25 de restaurante în cinci ani

StartUp HUB, companie de consultanță de business cu sediul în Sfântu Gheorghe, fondată de către oamenii de afaceri  Róbert Grüman și Csongor Oltean, a anunțat recent extinderea în industria HoReCa prin dezvoltarea francizei Simon’s Burger pe piața românească. Primul restaurant Simon’s Burger va avea 200 de metri pătrați și se va deschide în primăvara acestui an în centrul orașului Cluj-Napoca.

Lanțul maghiar de restaurante tip QSR Simon’s Burger, fondat de Simon Tóth, a cunoscut o dezvoltare accelerată, ajungând la peste 30 de restaurante în Ungaria, Slovacia și Austria, marcând recent și prezența și în New York, cu brandul Smashy Burger. 

„Marcăm o nouă etapă importantă în strategia de expansiune regională: prin aderarea la programul internațional de franciză Simon’s Burger, prin care introducem acest brand popular pe piața din România. Primul rezultat concret al acestei colaborări va fi un restaurant flagship de peste 200 de metri pătrați în centrul Clujului”, precizează fondatorii StartUp HUB.

Operațiunile din România vor fi operate sub o companie dedicată, Simon’s Burger CJ SRL, și vor fi conduse de Csongor Oltean. „Nu tratăm intrarea pe piața din România ca pe un proiect experimental, ci ca pe o traiectorie de creștere clar definită. Ne propunem ca, într-un orizont de cinci ani, să construim o rețea națională de 25 de restaurante. Ne concentrăm pe prezența în marile orașe, pe standardizare operațională și pe o expansiune controlată”, a declarat Csongor Oltean, CEO Simon’s Burger CJ.

România este o piață strategică pentru noi și ne-am dorit să colaborăm exclusiv cu parteneri care nu doar operează unități, ci construiesc sisteme pe termen lung. În cofondatorii StartUp HUB am regăsit exact această viziune”,  a spus Simon Tóth, Fondator Simon’s Burger. La rândul său, Korvin Tibor, Director de franciză Simon’s Burger, a adăugat: „Deschiderea din Cluj nu este doar o intrare pe piață, ci și un benchmark operațional. Aici analizăm comportamentul consumatorilor români, sensibilitatea la preț și structura costurilor într-o piață QSR extrem de competitivă. Dacă datele vor confirma așteptările noastre, România poate urma un model de expansiune rapidă, dar disciplinată, similar celui deja validat în Ungaria”.

Róbert Grüman și Csongor Oltean, Fondatori StartUp HUB

Oamenii de afaceri Róbert Grüman și Csongor Oltean au dezvoltat un grup de companii dezvoltat care s-a extins în ultimii ani prin modele de business digitale și de servicii scalabile, având în portofoliu proiecte, precum platforma de recrutare DreamJobs.ro, portalul de cazare StayHere.ro sau platforma digitală Tecalificam.ro, iar colaborarea cu Simon’s Burger reprezintă un nou pas în diversificarea portofoliului.

În cadrul StartUp HUB nu ne limităm la o singură industrie, ci investim în modele capabile să creeze valoare pe piețe diferite. Intrarea Simon’s Burger este o diversificare strategică în zona QSR: un brand puternic la nivel de consumator, o structură de franciză deja validată și un moment oportun de intrare pe piață. Această combinație permite o creștere sustenabilă și scalabilă pe termen lung”, a adăugat Róbert Grüman, Co-fondator StartUp HUB.

Cei doi oameni de afaceri își propun ca, în următorii ani, Simon’s Burger să devină un jucător relevant pe piața românească de fast-food, mizând pe un raport calitate-preț competitiv, extindere bazată pe date și creștere prin franciză.

POATE TE INTERESEAZA
Bogdan Meica este noul General Manager Glovo pentru România
FIHR solicită reanalizarea deciziei privind taxa specială pentru promovarea turistică a Bucureştiului
IRI Travel: 2026 va fi anul experiențelor personalizate și al călătoriilor inteligente
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care doi noi acționari au intrat în businessul Piața 9