Sphera deschide un nou restaurant KFC în Torino

Sphera Franchise Group, compania care operează restaurante KFC în regim de franciză, a deschis cel de-al patrulea său restaurant în Torino.

Restaurantul este amplasat în Centrul Comercial 8 Gallery din Torino și are o suprafață de 442 metri pătrați.

Grupul Sphera a preluat restaurantul torinez de la o altă companie ce l-a manageriat tot în regim de franciză în perioada 2014-2017. Subsidiara companiei Sphera Franchise Group din Italia, US Food Network, va fi cea care se va ocupa de noul restaurant.

„Încă de la începutul anului ne-am propus să oferim continuitate procesului de expansiune a brandului KFC, în cât mai multe oraşe, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional”, a precizat Mark Hilton, Chief Executive Officer Sphera Franchise Group.

Anunțul deschiderii celui de-al patrulea restaurant KFC în Italia vine la câteva săptămâni după ce grupul Sphera Franchise Group a anunțat o colaborare cu o companie italiană pentru a aduce marca KFC în unele din cele mai importante gări din Italia.

Sphera Franchise Group deține în regim de masterfranciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.

POATE TE INTERESEAZA
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a anunțat că se vor actualiza criteriile de clasificare a unităților de cazare
Cushman & Wakefield Echinox: Veniturile hotelurilor din București au înregistrat cea mai mare creștere din Europa Centrală și de Est
Conferința Spa România 2026 are loc în perioada 12-14 mai, la Complex Ana Hotels Poiana Brașov
Minor Hotels vizează dezvoltarea în Balcani și CSI, inclusiv intrarea în România