Trei sortimente din gama Vila Dobrușa au etichetă nouă

Producătorul local Avincis a anunțat că, din luna iunie, trei dintre cele cinci vinuri din gama Vila Dobrușa au o nouă etichetă, care redă perfect spiritul podgoriei. Este vorba de cupajul roșu Merlot & Negru de Drăgăşani, cupajul alb Pinot Gris, Tămâioasă Românească & Fetească Regală și Rosé – Cabernet Sauvignon.


Etichetele, concepute grafic de editura Baroque Books & Arts și ilustrate de Cristiana Radu, reflectă, prin joc și culoare, specificul domeniului de la Drăgășani: tradiția, natura, familia, modernitatea, arta oenologică și basmul.

„Noile vizualuri oglindesc perfect cine suntem noi, într-o manieră modernă și ludică, dar și cu accent pe tradiție. Tot ce cuprinde eticheta veți regăsi și în viața reală pe domeniul Vila Dobrușa, unde producem aceste vinuri de calitate, dar la prețuri accesibile. Gama Avincis Vila Dobrușa este companionul potrivit la orice oră și la orice tip de eveniment în familie, iar noile etichete spun această poveste a simțurilor”, a declarat Andreea Micu, asociată a cramei Avincis.

Din gama Vila Dobrușa mai fac parte alte două vinuri proaspete și ușor de băut, provenind din soiuri foarte bine adaptate podgoriei Drăgășani: Cabernet Sauvignon și Sauvignon Blanc.

Crama Avincis, de pe domeniul Vila Dobrușa, a fost inaugurată în iunie 2011, an în care a început producţia primelor vinuri. Vinurile cramei sunt disponibile în restaurante și în magazine specializate de vinuri, precum și în magazinele marilor reţele de retail din Bucureşti şi din ţară.

POATE TE INTERESEAZA
După o pauză de cinci ani, Crama Liliac a lansat noua ediție a vinului Titan
Pernod Ricard lansează România Ballantine’s Sweet Blend
Alexandrion Group își consolidează portofoliul cu Carpathian Single Malt Whisky Peated Fetească Neagră Cask Strength
URBB își extinde portofoliul premium cu berea japoneză Kirin Ichiban și relansează Angelo Poretti