Wolt România, rezultate solide în primul trimestru din 2026

Primul trimestru al anului (T1) a consolidat rolul Wolt ca platformă „one-stop-shop”, analiza datelor aratând o dinamică interesantă între segmentul de restaurante și cel de retail. Per ansamblu, cea mai importantă creștere a fost semnalată pe zona de retail, în T1 2026 față de T4 2025*. Această majorare se observă și în ponderea dintre segmentul de restaurante față de cel retail. Chiar dacă restaurantele continuă să domine din punct de vedere al volumelor, în timp ce în T4 2025 acestea înregistrau de 10 ori mai multe comenzi decât retailul, în T1 2026, vorbim de un număr doar de 8 ori mai mare.În segmentul de retail, se observă o preferință clară pentru produsele proaspete (fructe și legume), dar și pentru produse precum carnea tocată sau panificația. În restaurante, clasamentul celor mai comandate produse a fost foarte asemănător cu preferințele din preajma Paștelui: burgeri și meniuri pe bază de burgeri, precum și sosuri (în special usturoi și smântână) și cartofi prăjiți.

Potrivit datelor companiei, atât segmentul de restaurante, cât și cel de retail au înregistrat creșteri de două cifre în Săptămâna Mare și de Paște, comparativ cu o perioadă similară de la finalul lunii martie. Clasamentul preparatelor preferate de români, din restaurante, a fost dominat de fast-food, în detrimentul mâncărurilor tradiționale. Cele mai comandate preparate au fost: burgerul (și diferite tipuri de meniuri pe bază de burgeri), sosurile (în special cele de usturoi și smântână) și cartofii prăjiți. În  această perioadă, orașele cele mai active au fost: Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov și Constanța. Ziua cu cele mai multe comenzi în aplicație, atât pentru restaurante cât și pentru supermaketuri și magazine, a fost Joia Mare.

„Rezultatele primului trimestru confirmă încrederea tot mai mare pe care utilizatorii o au în serviciile noastre, nu doar pentru livrarea de la restaurante, ci ca soluție completă pentru cumpărăturile zilnice. Perioada Paștelui a evidențiat o tendință clară: românii își doresc să echilibreze tradițiile cu eficiența pe care tehnologia o oferă. Faptul că am înregistrat creșteri de două cifre pe ambele segmente, restaurante și retail, ne arată că românii apelează la Wolt pentru un mix de nevoi: caută comoditatea mâncării gata preparate de restaurante, dar folosesc aplicația și pentru a se aproviziona rapid cu toate ingredientele necesare meselor gătite în familie”, a declarat Alexandru Ștefan, Head of Account Management și Country Lead, Wolt România.

*Se compară T1 2026 cu T4 2025, deoarece în perioada similară (T1 2025), Wolt nu era încă activ în România.

POATE TE INTERESEAZA
Revino Gourmet a lansat primele fișe de degustare senzorială dedicate unei selecții premium de brânzeturi maturate românești
Soluții pentru criza forței de muncă, digitalizare și dezvoltarea destinațiilor, dezbătute la Conferința Anuală FIHR
Frudisiac a deschis un restaurant în zona Floreasca, Frudisiac Brod
Paralela45 a anunțat un sezon complet de destinații exotice, prin curse charter operate cu Boeing 787 Dreamliner LOT Polish Airlines