InterContinental Hotels Group (IHG), una dintre cele mai importante companii hoteliere, a anunțat că va readuce brandul Holiday Inn în România, odată cu semnarea contractului pentru Holiday Inn Bucharest Times. Conform anunțului companiei, hotelul este dezvoltat de către De Silva Group, în baza unui acord de franciză.

Holiday Inn, Canada
Noul parteneriat reprezintă un pas strategic important în creșterea prezenței IHG în România, marcând prima semnare în țară din ultimii 20 de ani.
Holiday Inn Bucharest Times, care se va alătura astfel celor două hoteluri pe care IHG le deține la nivel local, se va deschide în toamna / iarna acestui an în centrul orașului și va avea 102 camere. Hotelul va dispune de conceptul Holiday Inn’s Open Lobby. Acesta transformă tradiționalul hol al hotelului într-un spațiu ce combină recepția, restaurantul, barul, lounge-ul și centrul de afaceri într-un singur spațiu deschis, cu un design contemporan.
„Suntem nerăbdători să fim parteneri ai grupului De Silva și să aducem pentru prima dată marca Holiday Inn în București. România este o destinație europeană de afaceri și de agrement din ce în ce mai populară, cu o creștere puternică a pieței și o mulțime de oportunități de extindere a ariei de prezență IHG. Această semnare subliniază momentul semnificativ pe care îl înregistrează brandul Holiday Inn în Europa și este un semn clar al încrederii proprietarilor și partenerilor noștri în potențialul acestei mărci”, a declarat Miguel Martins, Director de Dezvoltare pentru Europa de Est și Turcia, IHG.
„Suntem încântați de acest parteneriat cu IHG în cadrul acestui proiect și de posibilitatea de a beneficia de sistemele și expertiza sa de talie mondială. Credem cu tărie că o marcă bine cunoscută la nivel mondial, cu o propunere de brand unică, cum este Holiday Inn, se va potrivi excelent orașului București și așteptăm cu nerăbdare să îi întâmpinăm pe oaspeții din România și din afara țării”, a spus, la rândul său Virgil Călina, CEO al grupului De Silva.
Brandul Holiday Inn este unul dintre cele mai mari branduri din portofoliul în curs de dezvoltare al IHG, oferind servicii calde și prietenoase începând cu 1952. Pentru proprietari, brandul oferă posibilitatea de a genera profituri mai mari, furnizând servicii de înaltă calitate pentru turismul de afaceri, având sisteme recunoscute pentru: gestionarea veniturilor, capacități tehnologice și IHG Rewards Club, unul dintre cele mai mari programe de loialitate hotelieră.











