IRI Travel își pune flota de autocare la dispoziția autorităților pe durata stării de urgență

IRI Travel a anunțat că va pune gratuit la dispoziția autorităților și a companiilor private toate autocarele pe întreaga durată a stării de urgență în care se va afla România.

Compania de turism dispune de o flotă de 12 autocare (șapte autocare de 50 de locuri, un autocar de 55 de locuri, două de 63 de locuri, unul de 65 de locuri și unul de 30 de locuri) cu o capacitate totală de 626 de locuri.

„În momentul de față, am scos autocarele din circuitul comercial (închiriere) și de pe circuitele pe care IRI Travel le organiza în regiunile istorice ale României. Dorim să ajutăm pe cât se poate de mult la oprirea răspândirii coronavirusului pe teritoriul României. Vrem să facem o diferență în ceea ce înseamnă societatea românească. De aceea, am decis să ajutăm, atât autoritățile de stat cât și companiile private care ne solicită spijinul. Noi punem la dispoziție autocarele și șoferii”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Potrivit reprezentanților agenției, singura condiție pentru închirierea gratuită a autocarelor este ca beneficiarii acestor servicii să achite costurile cu combustibilul, ei știind cât și unde urmează să le folosească și a taxelor de trecere, acolo unde este cazul.
Închirierea lor se va face pe principiul „primul venit, primul servit”. De menționat că folosirea lor este valabilă doar pe teritoriul României.

POATE TE INTERESEAZA
Wolt România, rezultate solide în primul trimestru din 2026
Brandul Radisson Individuals își pregătește intrarea pe piața locală
O nouă agenție Paralela45 în București, în Băneasa Shopping City
Schimbări în managementul Wolt România: Alexandru Ștefan preia și funcția de Country Lead