O nouă solicitare HORA pentru redeschiderea restaurantelor la interior

Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România – HORA revine cu o nouă scrisoare deschisă către autorități prin care solicită trecerea la faza a doua a planului propus luna trecută.

În contextul în care 1 iunie 2020 a reprezentat data la care industria ospitalității, turismul din România, s-a redeschis și practica europeană prin care țările membre au început o relaxare accentuată a restricțiilor impuse operatorilor din ospitalitate, organizație Hora supune atenției autorităților următoarele: „Având în vedere analiza situației financiare a companiilor din industria horeca de 6 mld. euro în 2018 reprezentând un procent de 5,07% în formarea PIB, conform Studiului de Impact și Analiză financiară a companiilor active în horeca, situația generată de criza actuală CoVid-19 se resimte acut în acest sector care generează încasări mai mici cu 85% în anul 2020 față de anul 2019”, se arată în documentul citat.

Astfel, Hora solicită:

1. Deschiderea imediată a restaurantelor de hotel pentru clienții cazați;

2. Eliminarea/relaxarea restricțiilor de pe terase începând cu data de 1 iulie;

3. Redeschiderea interioarelor în următoarele condiții:

  • Distanța socială (distanța între persoanede 1,5 m, mese de max. 6 pers., 2 m între ocupanții scaunelor meselor alăturate);
  • măsuri sanitare obligatorii angajați (mască, mănuși);
  • dotarea locațiilor cu dozatoare de gel sanitarizant;
  • igienizarea și dezinfectarea programată a spațiilor de lucru;
  • instrucțiuni pentru protecția împotriva COVID19.

4. Acordarea în cel mai scurt timp a fluxurilor financiare – granturi europene nerambursabile în vederea refacererii capitalului de lucru – pentru operatorii din horeca;

5. Acordarea de tichete horeca folosite exclusiv pentru achiziția unei mese calde.

Recent, în urma întâlnirilor cu Organizația HORA, Primăria Municipiului București a suspendat taxa de ocupare a domeniului public până la sfârșitul anului 2020 și a organizat o zonă de promenadă în Capitală pentru a veni în sprijinul operatorilor horeca.

Pe lista discuțiilor au rămas subiecte la care încă se așteaptă răspuns, ca de exemplu, reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri în care funcționează unități horeca și acordarea de vouchere pentru stimularea consumului în restaurante.

POATE TE INTERESEAZA
Wolt România, rezultate solide în primul trimestru din 2026
Brandul Radisson Individuals își pregătește intrarea pe piața locală
O nouă agenție Paralela45 în București, în Băneasa Shopping City
Schimbări în managementul Wolt România: Alexandru Ștefan preia și funcția de Country Lead