AmRest deschide al patrulea restaurant Burger King

AmRest, unul dintre cei mai mari operatori europeni de restaurante și servicii alimentare, a deschis un nou restaurant Burger King în București, în zona de food court a centrului comercial Promenada. Este cel de-al doilea restaurant deschis anul acesta, după cel din zona Piața Universității.

„Deschiderea noului restaurant Burger King în Promenada Mall este doar o parte a strategiei noastre pe termen lung și susține promisiunea noastră de a investi pe piața din România. Continuăm și ne păstrăm planul, iar acum inaugurăm cel de-al patrulea restaurant din București, de data aceasta în zona de nord. Cu această nouă deschidere, am putut crea noi locuri de muncă, chiar și în aceste vremuri speciale prin care trecem și suntem bucuroși că am descoperit oameni responsabili, dornici de a face parte din echipa Burger King”, a declarat Alan Laughlin, Președinte Burger King AmRest.

Noul restaurant din București va avea o echipă de 30 de angajați, iar compania a luat toate măsurile de siguranță și igienă în pregătirea tuturor comenzilor: de la recipiente cu dezinfectant în toate punctele-cheie din restaurant, la echiparea angajaților cu măști și mănuși.

AmRest Holdings SE este cel mai mare operator de restaurante multi-brand tip franciză din Europa, cu un portofoliu ce cuprinde 10 branduri în 25 de țări. AmRest operează francize pentru branduri precum KFC, Pizza Hut, Starbucks și Burger King, pentru mărcile proprii Sushi Shop, Pokai, La Tagliatella, Bacoa, Blue Frog și KABB. În România, AmRest operează Starbucks și lanțul de restaurante Burger King.

POATE TE INTERESEAZA
Wolt România, rezultate solide în primul trimestru din 2026
Brandul Radisson Individuals își pregătește intrarea pe piața locală
O nouă agenție Paralela45 în București, în Băneasa Shopping City
Schimbări în managementul Wolt România: Alexandru Ștefan preia și funcția de Country Lead