Program de Mentorat gratuit pentru Spa Managerii din România

despreSpa.ro lansează Programul de Mentorat în Spa, destinat, într-o primă fază, spa managerilor și oferit gratuit centrelor spa din întreaga țară. Programul are ca scop să ajute spa managerii să-și dezvolte anumite abilități și know-how-ul pe diversele zone de interes: resurse umane, marketing, operațiuni, tratamente și terapii, leadership, finanțe, tehnici de management.

În ce constă Programul de Mentorat în Spa? 

Programul de Mentorat în Spa va avea o durată de 3 luni, cu întâlniri online, 1 la 1 – Mentor – Mentee, o dată la două săptămâni. Astfel încât Mentee-ul să aibă timp să asimileze și să implementeze informațiile primite de la Mentor până la următoarea întâlnire. Programul va continua, după un an, cu etapa a doua, în care va fi extins, tot gratuit, și către terapeuți șefi și șefi recepție Spa.

Cine poate să participe?

Programul se adresează Spa Managerilor care îndeplinesc următoarele cerințe:

  • Să aibă o experiență de minim doi ani în poziția de Spa Manager, într-un centru spa și/sau balneo partener despreSpa.ro;
  • Să fie în acest moment angajat pe poziția de Spa Manager (să aibă reponsabilitățile unui Spa Manager).

Programul de Mentorat în Spa este un program care să neutralizeze majoritatea punctelor slabe cu care ne confruntăm astăzi în spa: constrângerile financiare inevitabile ale perioadei, know-how în domeniu etc. Este momentul în care piața spa & balneo are o șansă reală să câștige încrederea pe termen lung a clienților și să evolueze într-un ritm accelerat din punct de vedere al calității experienței spa. Ne dorim ca proiectul nostru să aducă beneficii imediate în piața spa din țara noastră. În acest sens, începem cu o echipă formată din trei mentori extraordinari, cu multă experiență în spa, și care au trecut prin Global Mentorship Program (Global Wellness Institute): Larisa Marinică, Maria Rendes și Claudiu Sferle. Sunt convinsă că acest program va fi un succes”, declară Ioana Marian, fondator despreSpa.ro.

Programul de Mentorat în Spa vine în contextul în care piscinele, bazinele cu ape termale și minerale, dar și saunele și alte facilități spa sunt în continuare închise, businessurile spa & balnear fiind afectate puternic. În același timp, piața locală se află într-o evoluție continuă, dar într-un ritm lent. Dacă în străinătate există o legislație dedicată, dar și universități unde se poate studia spa-ul, în România, personalul spa este pregătit prin eforturi financiare substanțiale ale investitorilor. Încă este nevoie de multă educație în domeniu.

Piața spa, în cifre

Potrivit studiilor anuale realizate de despreSpa.ro, rezultă că, începând din 2012, piața serviciilor spa de relaxare a crescut între 5 si 14,3% în fiecare an, și a ajuns în 2019 la valoarea de 29,68 milioane euro (10,2 milioane euro din terapii spa de relaxare și 19,47 milioane euro din accesul la zonele cu piscine, saune și alte facilități spa), în creștere cu 14,3% raportat la 2018. Prețul mediu al unei terapii spa este de 159 lei, în timp ce prețul mediu al unui bilet de acces la zona de facilități spa a fost de 92 lei în 2019.

În total, 217.560 de clienți au efectuat terapii spa în România, și aproximativ un milion de români și 170.000 de străini au cumpărat bilete de acces la zonele de facilitate spa (care astăzi sunt încă închise).

Platforma despreSpa.ro, înființată în 2010, oferă articole și informații despre conceptele de spa, wellness și balnear, statisticile piețelor spa & balneo, studii de piață, dar și servicii și produse.

POATE TE INTERESEAZA
MAS Real Estate a vândut șase centre comerciale către AFI Europe. Tranzacția depășește 280 de milioane euro
Parteneriat Bookingham și Nommy: 250 de restaurante partenere Nommy intră în ecosistemul Bookingham
Rețeaua 5 to go a ajuns la 770 de cafenele, 45 fiind deschise de la începutul anului
Delaco Distribution a lansat Elle & Vire Professionnel Finesse, frișca light cu doar 25% grăsime