Macromex va construi un nou depozit, ultra-tehnologizat, în Chitila

Compania Macromex, care activează pe piața produselor alimentare cu temperatură controlată, va construi un al doilea depozit propriu, Corso Distribution Center, în localitatea Chitila, lângă București. Investiția se va ridica la 15 milioane de euro.

Noul depozit, cu o capacitate de depozitare dublă față de primul, se va întinde pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați și va îngloba tehnologii logistice și IT pentru recepția, încărcarea/ descărcarea și manipularea mărfurilor de ultimă generație. Capacitatea de depozitare va fi de 10.500 de paleți în zona de temperatură de -24 grade Celsius și de 2.200 de paleți în zona produse refrigerate (0-2 grade Celsius), cu câte șapte, respectiv trei porți de andocare, prin intermediul cărora vor putea circula peste 3.000 paleți IN/OUT zilnic. De asemenea, în interiorul depozitului vor exista zone de pregătire a comenzilor de livrat către clienti, ce vor permite procesarea a mai mult de 800 comenzi zilnic.

Printre dotările noului depozit se numără electrostivuitoarele cu tehnologie Lithium-ion, sistemul de pregătire a comenzilor „pick by voice” sau sistemul de management al mărfurilor din depozite. De asemenea, va exista o zonă de training și de prezentare de produse cu facilități de pregătire a mâncării. Tototdată, se are în vedere achiziția, în viitor, de autoturisme și autoutilitare electrice, motiv pentru care a fost prevăzută dotarea cu 10 stații de încărcare rapidă a acestora.

Faptul că progresul tehnologic este un proces continuu, general și ireversibil, este indubitabil. Ceea ce diferențiază însă jucătorii din peisajul macroeconomic este mai degrabă viteza de adaptare la schimbarea continuă și adoptarea tehnologiei pe măsura dezvoltării ei. Macromex este unul dintre acei jucători agili, cu abilitățile necesare pentru a construi atât pe piețe mature, cât și noi, produse și branduri relevante, echipe și infrastructură de top. Astfel, această investiție vine firesc în întâmpinarea nevoilor companiei de a asigura cele mai înalte standarde de calitate cu privire la serviciile logistice și de distribuție”, a declarat Albert Davidoglu, CEO Macromex.

Macromex, companie cu capital 100% românesc înființată în urmă cu peste 25 de ani, este unul dintre cei mai importanți jucători din segmentul de produse alimentare congelate și refrigerate, cu distribuție atât în industria horeca cât și în retail.

POATE TE INTERESEAZA
MAS Real Estate a vândut șase centre comerciale către AFI Europe. Tranzacția depășește 280 de milioane euro
Parteneriat Bookingham și Nommy: 250 de restaurante partenere Nommy intră în ecosistemul Bookingham
Rețeaua 5 to go a ajuns la 770 de cafenele, 45 fiind deschise de la începutul anului
Delaco Distribution a lansat Elle & Vire Professionnel Finesse, frișca light cu doar 25% grăsime