România va fi prezentă, pentru prima dată, la o competiție culinară sub egida Slow Food International

Confhospitality și ALAS România, împreună cu Slow Food  București – Valahia Gusturilor, anunță participarea, în premieră, la un eveniment internațional de cooking organizat sub egida Slow Food International, în cadrul concursului QOCO – Un Filo d’Olio nel Piatto, care va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Andria, în regiunea Puglia, Italia. România este reprezentată la această ediție de tânărul chef brasovean Mihnea Ionuț Badea, absolvent al întregului parcurs de formare profesioanală de la Institute Culinaire Disciples Escoffier, cu experiență profesională acumulată atât în România, cât și în bucătării internaționale din Japonia sau Franta.Tânărul chef a fost antrenat și susținut de Chef Marco Favino, chef italian originar chiar din orasul Andria, stabilit de peste 10 ani în România, și proaspăt cetățean român, și de Marius Tudosiei, Chef și antreprenor, membru Slow Food București – Valahia Gusturilor și președinte Asociația Lanțului Alimentar Scurt, cunoscut pentru promovarea produselor locale românești.

Împreună, cei trei au lucrat la conceperea unui preparat cu inspirație românească, gândit să pună în valoare atât ingredientele autohtone, cât și uleiul de măsline extra-virgin, ingredientul-simbol al concursului și elementul central al creației culinare prezentate.

„Uleiul extravirgin de măsline este liantul fin al gastronomiei euromediteraneene, iar pentru mine această legătură este una profund personală, venind din Andria, unde familia mea a produs dintotdeauna ulei de măsline, tradiție pe care o duc mai departe alături de fratele meu. În același timp, mă simt un promotor al gastronomiei românești în lume și mă bucur să pot fi inițiatorul participării, pentru prima dată, a României la prestigiosul concurs QOCO. Chiar dacă România nu este o țară producătoare de ulei extravirgin de măsline, consumul acestuia a crescut semnificativ în ultimii ani, câștigând un loc important în bucătăriile din întreaga țară. Uleiul nu este doar un ingredient, ci exprimă valorile comune ale familiei, tradiției, bunăstării și convivialității care unesc Italia și România”, spune Marco Favino, Chef & Președinte Confhospitality.

Participarea României în această competiție este un eveniment în sine – ajungem pentru prima dată la edița cu numărul 17! Întărim însă, astfel, determinarea noastră în promovarea ingredientelor locale de excepțională calitate și a tradițiilor gastronomice care ne-au definit ca națiune Slow Food”, adaugă Marius Tudosiei, Asociația Lanțului Alimentar Scurt & Slow Food București – Valahia Gusturilor.

Evenimentul este organizat de Slow Food Puglia, împreună cu autoritățile locale și producătorii de ulei de măsline extra-virgin din zonă și este dedicat uleiului de măsline extra-virgin, ingredientul emblematic al dietei mediteraneene și a bucătăriei italiene, recent recunoscută drept Patrimoniu Imaterial de către UNESCO. Concursul celebrează utilizarea acestuia în creații culinare moderne, în care uleiul devine ingredientul central care definește gustul, textura și identitatea preparatului.

Competiția reunește 10 tineri bucătari din diferite comunități Slow Food din lume, printre care și Romania, care sunt invitați să creeze și să prezinte preparate originale, care vor fi evaluate de un juriu de specialitate, în cadrul unor sesiuni de gătit și degustare care pun accent pe tehnică, creativitate și respect pentru ingredient.

Bucătarii invitați în concurs trebuie să împărtășească si sa transmita prin farfuriile din concurs aceleași valori fundamentale ale Mișcării Slow Food: protejarea biodiversității agroalimentare, respectul pentru producători și ingrediente locale și păstrarea patromoniului gastronomic local.

Slow Food, mișcare internațională non-profit fondată în Italia, care promovează alimentația bună, curată și corectă, este prezentă astăzi în peste 160 de țări. În România există 12 structuri locale Slow Food, care desfășoară activități de educație și promovare a unui lanț alimentar etic, responsabil, care respectă cultura locală: Slow Food Buzău, Slow Food Turda, Slow Food Brașov, Slow Food Sibiu, Slow Food Maramures, Slow Food Târgu Mureș, Slow Food Iași, Slow Food Saschiz, Slow Food Timișoara, Slow Food Cluj Și Slow Food Prahova.

Slow Food București – Valahia Gusturilor acoperă județele Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Dâmbovița și Argeș și are ca misiune promovarea produselor locale gustoase, curat preparate și prețuite corect, a rețetelor tradiționale și a gastronomiei responsabile din regiunea de sud a țării.

Patronatul Confhospitality este asociația patronală care reprezintă întreprinderi mici și mijlocii din domeniul ospitalității, producției alimentare și distribuție în România. Activitățile Asociației includ promovarea și susținerea relațiilor economice și culturale între Italia și România.

ALAS România, asociație fondată de Marius Tudosiei (Băcania Veche) este un facilitator între producători și consumatori (B2B sau B2C). ALAS pledează prin toate proiectele pentru responsabilitate, sustenabilitate și echitate.

POATE TE INTERESEAZA
A treia ediție „The Long Garden Table” la Olea, restaurantul din cadrul JW Marriott Bucharest Grand Hotel
Marinela Ardelean lansează „România din cramă în cramă”, un documentar despre potențialul enoturismului românesc
Campanie aniversară pentru restaurantul Hanu’ lui Manuc, la 220 de ani de la atestarea documentară
Peste 80 de producători locali, artizani și crame, la Târgul gastronomic „Vatră Și Ogradă, de la gospodari la gurmanzi”