Orasul Interzis este primul restaurant chinezesc de lux din Romania, care isi propune sa ofere o experienta culinara veritabila – prin meniul care acopera specificul tuturor regiunilor din China, locatia atent aleasa si echipa de bucatari chinezi, cu o experienta dobandita in locatii de inalta clasa si scoli de specializare.
|
Adresa |
Cladirea, situata pe strada Silvestru, ilustreaza foarte bine specificul inedit al locului, pentru care s-au adus in actualitate elemente din cultura chineza – apa, focul, piatra, lemnul, pamantul, insemnele si imagistica specifice, trecute prin filtrul design-ului european. A rezultat un spatiu stilizat si stilat in acelasi timp, care ofera atat separeuri, cat si spatii ample, potrivite pentru evenimente sau grupuri mari. „Intentia a fost aceea de a oferi o experienta culinara completa, prin crearea atmosferei potrivite pentru servirea unui meniu chinezesc autentic, fara a transpune vizitatorii Orasului Interzis in spectatori ai istoriei chineze”, explica Loredana Ionescu, directorul restaurantului.
Ambianta orientala
Designul locului reprezinta o fuziune stilistica eleganta cu un puternic accent oriental, marcat de prezenta decoratiei traditionale chinezesti, bambus, piatra aparenta, inscriptii pe pereti, aplicatii de tip mandala si tablouri tematice cu dragoni si pagode, alaturi de draperii vaporoase de culoare inchisa si perdele crem. De altfel, culorile dominante, crem, negru si rosu, mesele rotunde si scaunele confortabile din piele, induc confort si relaxare, lumina jucand un rol decisiv in ambientul general. Restaurantul este compus din opt saloane la interior si un spatiu exterior cu terasa mare, acoperita, tratata intr-o cheie contemporana, care inglobeaza elemente de design specifice culturii chineze. Astfel, lemnul a fost prelucrat si modelat pentru a descrie delicate motive traditionale pe baza de forme geometrice simple, iar mobilierul restaurantului include atat mesele cu platou rotativ tipice, dar si mese cu diametru mai putin amplu, destinate unor intalniri intime, in grupuri mai mici.
„Numele restaurantului reflecta cel mai bine valorile noastre. „Palatul Imparatului”, botezat in Europa si Statele Unite „Orasul Interzis”, reprezinta, de mii de ani, chintesenta si bastionul culturii chineze, pastrand vie identitatea acestui popor chiar si in perioada comunista. In trecut, Palatul nu era accesibil decat unui numar foarte restrans de persoane, limitate la membri familiei imperiale, apropiati, generali de armata, reprezentanti ai aristocratiei, servitori, soldati si, foarte rar, invitati. Astazi numele pastreaza cu reverenta respectul pentru cultura chineza, dar si ideea de exclusivism”, spune Loredana Ionescu.
Gusturi autentice
Bucataria chinezeasca este una dintre cele mai bogate si variate de pe glob. Avand la baza o varietate mare de ingrediente, de la diversele tipuri de carne si legume, pana la fructe de mare, plante salbatice, condimente traditionale, sosuri exotice, preparate dupa retete secrete, aceasta creeaza un melanj de gusturi si arome foarte apreciate de cunoscatori. Printre ingredientele cel mai des folosite se numara sosul de soia, poate cel mai cunoscut sos din bucataria chinezeasca. Ceea ce il face special, pe langa gustul aparte, este modul de preparare, ce poate dura chiar si doi ani, timp in care boabele de soia, bine spalate si amestecate in drojdie si faina, se tin la fermentat. Un alt ingredient raspandit este sosul de stridii, care se prepara din stridii, sare, amidon, sos de soia si caramel si are o aroma placuta si, contrar asteptarilor, nu are gust de peste.
„Cel dintai demers in crearea Orasului Interzis a fost dezvoltarea unei echipe de maestrii bucatari chinezi cu adevarat experimentati, care sa poata pregati in fiecare zi cea mai savuroasa si autentica mancare traditionala. Bucatarii Orasului Interzis s-au cizelat pe un filon comun, gratie perioadei extinse de pregatire sub bagheta celui mai apreciat maestru bucatar sef din China: Zhen Lipin, vicepresedintele Asociatiei Nationale a Bucatarilor, vicepresedintele Asociatiei de Bucatari „Zhejiang” si presedintele Asociatiei de Bucatari „Wenzhou”, detaliaza Loredana Ionescu.
Printre preparatele pe care maestrii bucatari le propun celor interesati se numara o varietate impresionanta de mancaruri din pui, peste, fructe de mare, dar si porc sau vita: cuib cu fructe de mare, frigarui de creveti in crusta, pui cu aroma de peste, porc cu ciuperci aromate, porc in sos de scoici, vita in sos de bere, oaie pe plita incinsa, rata in sos de portocale. Pentru desert, se poate incerca placinta de porumb, crema de susan negru sau crema de lapte prajit. Datorita atentiei si respectului pe care il acorda oricarui oaspete, restaurantul are deja o clientela bine conturata, de la persoane publice si oameni politici, la cei curiosi sa deguste pentru prima data aromele orientale, iar echipa de la Orasul Interzis le propune tuturor discounturi de tip „happy hour”, asigurand, in acelasi timp, si livrari la domiciliu, in functie de dorintele fiecaruia.












