Anul acesta, revista HRB a implinit 15 ani de aparitie neintrerupta. Evenimentul ar fi cerut, probabil, niste cuvinte vibrante din partea mea, am preferat insa sa-i las pe altii sa vorbeasca, persoane ce activeaza in acest segment si care ne cunosc de mult, unii chiar de la inceput.
I-am intrebat care cred ca a fost rolul nostru in aceasta industrie in toti acesti ani si, bineinteles, cum ni l-am indeplinit. Parte din raspunsurile lor se regasesc in paginile revistei si, pentru mine, cuvintele lor au fost vibrante, mi-au dat impuls pentru urmatorii ani si pentru multe alte proiecte pe care ne dorim sa le punem in aplicare in viitorul apropiat.
Din istoria HRB (o mica parte se regaseste si in paginile acestui numar), pentru a evita orice confuzie, ma simt datoare sa mai aduc cateva precizari, inca odata in plus: ne-am lansat la inceputul anului 2000 sub denumirea de Catering expert, dupa mai bine de doi ani ne-am redenumit Hotel Restaurant Bar expert, apoi am prescurtat totul la HRB expert si multi ani ne-am desfasurat activitatea sub acest logo. Anul acesta am simtit nevoia unei noi schimbari, sau, mai bine zis, ne-am pliat pe ceea ce ne inconjoara. Suntem prezenti intr-o lume in permanenta schimbare, o lume in care nimic nu mai este la moda si, in acelasi timp, totul este la moda, o lume atenta numai la pasul urmatorul, o lume in care se renunta usor la expertiza in favoarea noilor concepte, a ideilor, tendintelor… trend-urilor.
De aceea HRB expert a devenit HRB Trends, prin TRENDS intelegand noul nostru concept de revista: comunicarea dinamica, interactiva, adaptata realitatii.
Asadar, mai multe logo-uri, dar o singura dorinta, aceea de a fi aproape de oamenii din industrie. De altfel, toate transformarile publicatiei, schimbarile de abordare a subiectelor, au coincis cu cele din ospitalitatea romaneasca. Suntem intr-o permanenta miscare si schimbarea a devenit necesara supravietuirii.
Citind mesajele dumneavoastra, m-am bucurat real si sincer ca am fost o mana de ajutor in drumul ospitalitatii, ca am reusit sa comunicam sau sa fim un suport de comunicare pentru toti cei care opereaza in acest sector, ca am fost obiectivi si considerati in repetate randuri drept reper de opinie, si, de asemenea, o sursa importanta de informatie a tot ceea ce este in TREND. La multi ani HRB!











