Odată cu ridicarea treptată a restricțiilor pandemice, industria ospitalității începe să-și revină, astfel că, până în prezent, angajatorii din acest sector au scos la bătaie peste 11.000 de locuri de muncă în țară și străinătate, potrivit unei platforme de recrutare online. Astfel, sectorul HoReCa s-a plasat pe locul doi în topul industriilor cu cele mai multe oferte de angajare publicate, după industria de retail. În prezent, numărul joburilor din acest sector a crescut cu 153% în intervalul martie – iunie, față de aceeași perioadă a anului 2021.
Cu toate că oferta de angajare este considerabil mai mare, candidații rămân sceptici față de acest domeniu. Numărul aplicărilor înregistrat din martie până în prezent este în scădere cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut. Totuși, există o creștere de 11% față de anul 2019. Ce înseamnă acest lucru? Ce ar trebui să ia în considerare un operator HoReCa înainte de a face angajări?
Pentru că în cadrul agenției noastre avem un portofoliu vast de oameni cu experiență, care ni se alătură în proiecte, știm că există câteva resurse ce trebuie abordate și discutate corespunzător. De aceea, voi împărtăși câteva sfaturi și tendințe pe care le-am observat în prima jumătate a anului 2022, care ar putea contribui la creșterea succesului proceselor de recrutare.
Digitalizarea tot mai rapidă creează noi poziții
Ca și alte industrii, segmentul HoReCa trece printr-o transformare digitală. Ca atare, mulți operatori își regândesc modelele de afaceri și componența forței de muncă cu scopul de a reduce costurile și de a îmbunătăți experiența oaspeților. Meniurile sunt disponibile atât în format clasic, cât și în cel digital. Cea de-a doua variantă poate fi mult mai ușor de folosit, doar scanând un cod QR disponibil în local. De asemenea, există chioșcuri de self service, prin care consumatorii pot plasa comenzi fără ajutorul personalului.
Pe măsură ce tehnologia preia multe dintre sarcinile repetitive, îndeplinite în prezent de oameni, vor fi create noi locuri de muncă, în special pentru a proiecta și gestiona tehnologiile emergente, precum și soluțiile digitale. Mai mult, personalul va fi folosit în zone creative, unde implicarea fiecărui angajat contează, creând, astfel, diferențiatorii afacerii.
Acest lucru va da naștere unor poziții noi și va contribui la dezvoltarea profesională a angajaților. Managerii de marketing online vor fi, de asemenea, din ce în ce mai căutați, fiind necesari pentru a concepe și lansa campanii convingătoare, dar și povești relevante, concepute în jurul acestor aplicații și afaceri.
Programul flexibil devine o cerință esențială
Pandemia a schimbat cu totul ideea de a lucra timp de opt-nouă ore într-un spațiu închis. Conferințele online și instrumentele digitale au permis lucrul de la distanță, fără a aduce o scădere a nivelului de productivitate. Și, în timp ce mulți oameni din întreaga lume au început să se reîntoarcă la locurile lor de muncă, aceștia s-au obișnuit cu un program flexibil – un nivel de autonomie la care nu vor să renunțe prea curând, fiind singura modalitate în care pot balansa viața personală cu cea profesională. Acest lucru a determinat multe companii să implementeze numeroase modele de lucru hibride.
Astfel, și sectorul HoReCa a fost nevoit să se transforme și a suferit modificări, deoarece candidații care aplică pentru joburi digitale sau de relații cu publicul se așteaptă la aceeași flexibilitate oferită în alte industrii. În acest context, multe poziții-cheie din acest domeniu ar putea fi oferite cu opțiuni de lucru la distanță, inclusiv cele de manageri de social media, organizatori de evenimente, contabili, consultanți de marketing și PR.
Dar cum rămâne cu rolurile care trebuie îndeplinite în persoană, cum ar fi ospătarii, barmanii și bucătarii? Pentru a rezolva această problemă, angajatorii ar trebui să ia în considerare o regândire a modului în care percep o carieră în ospitalitate. De exemplu, dacă angajații au un portofoliu divers de roluri, aceștia se pot bucura de mai multă flexibilitate în ceea ce privește orele de lucru și locul de desfășurare a activității, împreună cu o serie de alte beneficii.
Un mod eficient de a oferi flexibilitate și a crește numărul aplicanților pentru o poziție este transformarea angajaților în recrutori. Acest lucru se poate face oferind bonusuri de recomandare celor care reușesc să atragă noi membri în echipă. Tot ce trebuie să facă un operator este să seteze o valoare financiară interesantă, care să stimuleze. Din experiență, am constatat că oferirea unui voucher de restaurant, în semn de mulțumire, sau a unui bonus ocazional poate crește simțitor satisfacția angajaților, motivându-i să facă mai mult pentru companie.
Programele de training pentru echipă ajută atât angajatul, cât și angajatorul
Indiferent de cât de bine funcționează echipa unui operator, este important ca acesta să contribuie cu consecvență la dezvoltarea angajaților. De aceea, în afacerile pe care le operăm, ne asigurăm că există întotdeauna programe de training, care pot ajuta membrii echipei să își extindă aria de interes și capabilitățile și să se pregătească pentru poziții mai înalte. Programele de training ajută atât angajatorul, cât și angajatul. Lucrând constant la educarea și pregătirea fiecărui angajat, te asiguri că ai întotdeauna persoane care, la nevoie, pot evolua spre roluri-cheie. Lipsa de personal din ultimii doi ani a afectat buna desfășurare a operațiunilor zilnice, iar angajații care intră în contact cu oaspeții trebuie adesea să îndeplinească diferite funcții pentru a menține ridicate standardele de servicii.
Pe de altă parte, angajații care progresează constant dezvoltă apreciere și atașament față de brand, ceea ce îi motivează să își facă meseria cu și mai multă dedicare.
Protocoalele de igienă generează poziții noi
Consumatorii acordă o atenție tot mai mare standardelor de curățenie din restaurante și caută să își restabilească încrederea în HoReCa. De aceea, apreciază tot mai mult modelele de localuri cu bucătării deschise, care le permit să vadă, în timp real, cum li se prepară mâncarea. Chiar dacă restricțiile implementate în timpul pandemiei de COVID-19 au fost ridicate, multe protocoale de igienă și sănătate vor dura probabil și dincolo de pandemie. Sunt necesare roluri și abilități noi pentru a îmbunătăți coordonarea inițiativelor legate de igienă între companii pentru a proteja siguranța atât a oaspeților, cât și a angajaților. De exemplu, unele restaurante au angajat persoane responsabile cu igiena pentru a revizui protocoalele de salubritate și pentru a supraveghea implementarea acestora. Acest lucru necesită coordonarea cu alte departamente, cum ar fi personalul de la bucătărie, departamentul juridic și echipa medicală.
Așadar, pentru o bună desfășurare a lucrurilor, operatorii trebuie să aibă în vedere aceste trenduri care vor domina în a doua jumătate a anului 2022, adaptându-și metodele de angajare cerințelor actuale.
Material realizat, exclusiv pentru revista TrendsHRB, de către Dragoș Panait, consultant horeca. Cu peste 10 ani de experienţă în industria horeca, Dragoș Panait, care este implicat în mai multe afaceri din domeniu, cum ar fi restaurantul bucureștean Red Angus Steakhouse sau Class Hotel, a intrat și pe piaţa de consultanţă, prin lansarea Next Root Management Systems.











