Asociatia Parcul Natural Vacaresti saluta decizia autoritatilor si anunta actul drept un succes al ratiunii pus in slujba interesului public. Infiintarea Parcului Natural Vacaresti este exemplul clar ca o initiativa civica, promovata cu perseverenta si competenta, poate fi finalizata cu succes in ciuda numeroaselor obstacole birocratice. Campania de infiintare a Parcului Natural Vacaresti a durat patru ani.
Proiectul de a pune sub protectia legii si a administra pe principii ecologice o oaza de natura formata spontan in 25 de ani in centrul Capitalei a demarat in anul 2012, dupa publicarea articolului „Delta dintre blocuri” in numarul din mai al revistei National Geographic.
Articolul, semnat de Cristian Lascu si Helmut Ignat, a dezvaluit publicului larg biodiversitatea locului si a lansat ideea de parc natural pentru “groapa” Vacaresti.
Campania a continuat prin eforturile unui grup de experti si activisti de protectia mediului – Cristian Lascu, Helmut Ignat, Florin Stoican, Dan Barbulescu, sprijiniti de patru organizatii – Kogayon, National Geographic Romania, Asociatia Salvati Dunarea si Delta si Ecopolis.
Acestia au mobilizat resurse, specialisti si know–how, intocmind, in anul 2013, Studiul de fundamentare stiintifica pe baza caruia Academia Romana a recunoscut importanta si valoarea de patrimoniu a ecosistemului Vacaresti.
Membrii grupului de initiativa – oficializat in anul 2014 ca Asociatia Parcul Natural Vacaresti, au realizat un lobby continuu si transparent, prin mijloacele specifice demersului civic: numeroase expozitii de fotografie, conferinte pe teme de protectia mediului si urbanism, actiuni de teren cu voluntari, distribuirea de brosuri si alte materiale de informare, comunicare publica pe site-urile de socializare. Actiunilor de comunicare publica li s-au adaugat numeroase intalniri de lucru cu functionari publici sau demnitari de rang inalt din Ministerul Mediului, Primaria Generala si Primariile de Sector.
De mare importanta a fost sprijinul presei. Principalele televiziuni au realizat reportaje si dezbateri despre PNV, au aparut numeroase articole in presa scrisa, emisiuni radio. De partea proiectului au fost si zecile de mii de bucuresteni care au semnat liste de sprijin, au particiapt la actiuni.
“In cei aprope patru ani am auzit de multe ori cuvantul “imposibil”, dar aceasta victorie grea a demonstrat ca „se poate”. Speram ca aceasta sa incurajeze comunitatile oraselor in lupta pentru fiecare mp de spatiu verde adevarat”, a declarat Helmut Ignat, fotograf de natura si membru fondator al Asociatiei Parcul Natural Vacaresti.
Ce urmeaza?
Ceea ce a realizat deja natura trebuie protejat neintarziat prin eliminarea activitatilor umane cu impact negativ, precum taierile de arbori, incendierile de stuf, braconajul, diferite forme de poluare, relocarea cainilor comunitari, solutii acceptabile pentru cei ce locuiesc vremelnic aici. Nu in ultimul rand, trebuie clarificate toate dosarele de revendicare a terenurilor si gasirea solutiilor legale de despagubire a celor in drept.
Pentru a deveni un parc functional, aria naturala protejata va trebui amenajata de catre viitorul administrator, in limitele prevazute de lege pentru categoria „parc natural” (“arie naturala protejata, administrata pentru conservarea peisajului si recreere” – Anexa 1 – OUG 57/2007) si in baza unui plan de management aprobat de ministerul mediului.
Infiintarea unui parc de 184 ha (egal cu greu incercatul parc Herastrau), in plina epoca de distrugere a spatiilor verzi, este, fara indoiala, un moment istoric pentru orasul Bucuresti.













