Luminița Mardale, Ramada by Wyndham Bucharest Otopeni Airport: Mizăm pe experiență completă, dincolo de statutul de hotel de tranzit

Pentru Hotelul Ramada by Wyndham Bucharest Airport, deschis în vara anului trecut, primele nouă luni din 2025 au reprezentat o perioadă de construire a bazelor pentru o dezvoltare sustenabilă, întemeiată pe calitate, consistență și experiențe memorabile. Potrivit Luminiței Mardale, General Manager Ramada by Wyndham Bucharest Otopeni Airport, cu o strategie concentrată pe consolidare, dezvoltarea echipei, vizibilitate și diferențiere, hotelul a reușit să se poziționeze ca o destinație ce oferă o experiență completă, potrivită atât pentru segmentul business, cât și pentru cel de leisure, depășind „bariera” unei unități de tranzit. Cu estimări pozitive pentru primul an de funcționare și un grad mediu de ocupare de peste 70% estimat pentru 2025, hotelul vizează pe termen mediu atât consolidarea notorietății brandului, cât și dezvoltarea segmentului MICE și extinderea ofertelor pentru segmentul leisure.Care au fost prioritățile și obiectivele stabilite pentru primele trei trimestre ale acestui an?

Strategia pentru anul în curs a fost concentrată pe consolidare, vizibilitate și diferențiere. Având în vedere că ne aflăm în primul an complet de operare, prioritățile noastre s-au axat pe crearea unei baze solide atât din punct de vedere operațional, cât și comercial. În primele trei trimestre ne-am
concentrat pe stabilizarea fluxurilor interne, pe optimizarea proceselor și pe asigurarea conformității cu standardele internaționale Wyndham Hotels & Resorts. Totodată, am pus un accent deosebit pe dezvoltarea echipei, pentru că ne dorim ca fiecare interacțiune cu oaspetele să reflecte autentic ospitalitatea care ne definește. În ansamblu, 2025 a fost pentru noi un an al construirii, al punerii bazelor pentru o dezvoltare sustenabilă, întemeiată pe calitate, consistență și experiențe memorabile pentru oaspeți.

Care sunt principalele atuuri de diferențiere ale hotelului, având în vedere zona în care este situat?

Unul dintre principalele atuuri ale hotelului este poziționarea sa strategică – la doar câteva minute de Aeroportul Internațional Henri Coandă, ceea ce îl face alegerea ideală atât pentru segmentul corporate de tranzit, cât și pentru oaspeții care au zboruri foarte devreme sau foarte târziu. În același timp, proximitatea față de Therme București reprezintă un avantaj major pentru segmentul de leisure, atrăgând turiști care își doresc o experiență completă de relaxare și wellness. De asemenea, conexiunea directă cu Valea Prahovei deschide o serie de oportunități pentru oaspeții care doresc să exploreze România dincolo de Capitală. Colaborăm cu agenții specializate pentru organizarea de tururi personalizate, atât în București, cât și pe Valea Prahovei, astfel încât să oferim vizitatorilor noștri o experiență completă. Ne-am propus să fim în top trei hoteluri din zona de nord a Bucureștiului – o zonă competitivă și dinamică, iar prin consecvență, adaptabilitate și o echipă implicată, am reușit să atingem acest obiectiv într-un timp scurt.

Cum ați identificat furnizorii potriviți? Care ar fi punctele forte pe care mizați în acest tip de parteneriat?

Încă de la început am analizat oferte atât de la furnizori mari, cu renume pe piață, cât și de la furnizori mai mici, locali. În urma acestei evaluări, am decis ca pentru partea de restaurant – atât pentru micul-dejun, cât și pentru meniul à la carte – să colaborăm cu furnizori mici, locali, care ne pot asigura produse proaspete și de calitate. La noi comenzile se fac la intervale de cel mult două zile, tocmai pentru a păstra prospețimea și autenticitatea preparatelor. În ceea ce privește băuturile, încercăm să combinăm produse internaționale cu cele locale, punând accent pe cramele românești și pe promovarea producătorilor autohtoni. Considerăm că relația cu furnizorii se bazează pe încredere, comunicare constantă și flexibilitate, iar principalul nostru atu este colaborarea deschisă și orientarea comună către calitate.

Care ar fi principalele provocări întâmpinate și cum se poate crea o relație win-win?

Una dintre cele mai mari provocări este menținerea unui echilibru între calitate, preț și disponibilitate, mai ales în contextul fluctuațiilor din piață. De asemenea, în cazul furnizorilor mici, pot apărea provocări legate de capacitatea de livrare sau de sezonalitatea produselor.

O relație win-win se creează prin transparență, respect reciproc și stabilirea unor obiective comune, astfel încât atât noi, cât și partenerii noștri să avem beneficii reale și sustenabile pe termen lung.

Care ar fi top trei cele mai comandate categorii de produse în cadrul hotelului?

În topul preferințelor se află produsele locale și tradiționale, precum brânza servită la micul-dejun, realizată de un producător local special pentru noi, sau legumele și fructele, achiziționate printr-un furnizor mic care colaborează direct cu producătorii din zonă; produsele de panificație și patiserie proaspete, care completează perfect oferta noastră de mic-dejun; iar în zona non-food, consumabilele hoteliere și produsele profesionale pentru întreținere și curățenie, care ne ajută să menținem standardul ridicat de confort și igienă dorit de oaspeții noștri.

Care ar fi estimările pentru primele nouă luni din acest an, în ceea ce privește gradul mediu de ocupare?

Am reușit să atingem un grad mediu de ocupare de aproximativ 70%, cu o evoluție pozitivă lună de lună, ceea ce confirmă direcția corectă în care ne-am îndreptat. Cel mai ridicat nivel al ocupării s-a înregistrat în luna septembrie, când am ajuns la un grad de ocupare de 85%, rezultat al unei combinații între cererea crescută pe segmentul corporate, airline și fluxul turistic din zona de leisure.

Care a fost ponderea turismului de business? Dar ponderea turiști români versus străini?

În cursul săptămânii, aproximativ 70% dintre oaspeți reprezintă zona de business, fiind în special călători care vin pentru întâlniri, conferințe sau tranzit prin aeroport. Începând cu ziua de vineri și până luni, situația se schimbă, majoritatea oaspeților fiind turiști care vizitează Bucureștiul sau se relaxează în proximitatea Therme București ori Valea Prahovei.

În ceea ce privește naționalitatea oaspeților, top trei este deschis de România, urmată de Marea Britanie și Israel. Această diversitate ne oferă oportunitatea de a adapta constant serviciile și experiențele oferite, pentru a răspunde așteptărilor variate.

Ce ne puteți spune despre ponderea MICE în business? Care sunt perspectivele pentru 2025?

Componentele MICE au înregistrat o evoluție semnificativă în 2025. Începând cu luna mai, după stabilizarea contextului politic și economic, am observat o creștere constantă a cererii pentru evenimente business, traininguri și ședințe, lună de lună. Dotările și serviciile oferite ne permit să răspundem atât evenimentelor mici și medii, cât și celor mai complexe. Totodată, observăm că tot mai multe companii cu sucursale în diverse orașe din țară, dar și din afara țării, preferă hotelurile din zona aeroportului pentru a evita aglomerația din centrul orașului, ceea ce aduce un avantaj semnificativ pentru segmentul MICE. Creșterea cererii ne-a determinat să luăm decizia de a extinde flexibilitatea spațiului, astfel că în sala Elysium vom monta un perete retractant, iar această soluție ne va permite să acoperim cât mai mult din solicitările clienților. Per ansamblu, perspectiva pentru 2025 este una pozitivă: segmentul MICE devine tot mai relevant pentru businessul nostru, iar investițiile în flexibilitate și facilități moderne ne vor permite să consolidăm poziția hotelului ca un reper de încredere în zona de nord a Bucureștiului pentru evenimente corporate.

Care ar fi estimările pentru primul an complet de funcționare?

Pe parcursul anului 2025, am înregistrat o creștere constantă a gradului de ocupare, iar evoluția lună de lună ne oferă încredere că vom continua această tendință pozitivă, chiar și în lunile noiembrie și decembrie, care în anii anteriori au fost cele mai slabe din zona noastră. Având în vedere aceste rezultate și estimările pentru finalul anului, ne așteptăm să atingem un grad de ocupare mediu de peste 70%. În paralel, strategia comercială implementată și adaptabilitatea echipei ne permit să ne menținem pe direcția bugetară planificată, astfel încât să atingem și cifra de afaceri stabilită pentru primul an complet de funcționare.

Cum arată lista de priorități pentru 2026 și care sunt planurile pe termen mediu?

În primul rând, ne vom concentra pe consolidarea poziției în topul hotelurilor din zona de nord a Bucureștiului și pe menținerea trendului pozitiv în ceea ce privește gradul de ocupare. În paralel, ne-am propus ca o prioritate strategică creșterea ADR-ului (Average Daily Rate), pentru a optimiza performanța financiară fără a compromite calitatea serviciilor și experiența oferită oaspeților.

Pe termen mediu, ne dorim să dezvoltăm segmentul MICE, să extindem ofertele pentru segmentul leisure și să consolidăm notorietatea brandului prin campanii de promovare integrate. Totodată, dorim să punem un accent mai mare pe proiecte de sustenabilitate, pentru a reduce impactul asupra mediului și a încuraja practici responsabile în ospitalitate. În paralel, ne concentrăm pe dezvoltarea și fidelizarea echipei, menținerea standardelor internaționale Wyndham și adaptarea continuă la nevoile oaspeților, astfel încât să rămânem o alegere de top pentru călătorii de business și leisure.

POATE TE INTERESEAZA
Mirela Cojocaru, Hotel Cișmigiu: Pariem pe autenticitate, digitalizare și echipă pentru a susține creșterea
Mincho Pachikov, Pullman Bucharest World Trade Center: Ne focusăm pe performanță constantă și strategie pe termen lung
Velin Ganev, Danubius Exim: Vizăm dezvoltarea unui portofoliu de soluții adaptate realităților din industrie
Kinan Sarieddine, Bucharest Unirii Square – Handwritten Collection: Vom continua investițiile, avem alocat un buget strategic de un milion de euro