In jur de 117.000 de turisti si-au petrecut minivacanta de 1 mai in statiunile si localitatile turistice romanesti, litoralul si zona montana fiind destinatiile preferate in aceasta perioada, arata estimarile Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) bazate pe datele furnizate de autoritatile publice locale si de structurile de primire turistica.
Cele mai aglomerate au fost statiunile de pe litoral, Mamaia (in jur de 22.000 de turisti si un grad de ocupare de 100%), Vama Veche (aproximativ 15.000 de turisti si un grad de ocupare de 100%), Brasov (in jur de 12.000 de turisti si un grad de ocupare de 80%), Bihor (peste 8.400 de turisti si un grad de ocupare de 74%) si Prahova (aproximativ 8.300 de turisti si un grad de ocupare de 75%). In total, numai in statiunile de pe litoral au fost in jur de 40.000 de turisti.
MDRT, cu sprijinul Asociatiei „Litoral – Delta Dunarii“ si al autoritatilor locale, a organizat mai multe evenimente speciale pe litoral si in Delta Dunarii, printre care spectacole de lasere, inaltare de lampioane, focuri de artificii, discoteci in aer liber si jocuri pe plaja si a acordat peste 200 de premii si mii de materiale promotionale turistilor. Totodata, in vederea sprijinirii circulatiei turistice, Guvernul Romaniei a decis ca ziua de 30 aprilie a.c. sa fie declarata zi nelucratoare in sectorul public, aceasta urmand a fi recuperata ulterior.
„Am avut o minivacanta de 1 Mai foarte buna pentru turismul romanesc. Am vazut operatori de turism multumiti si am vazut turisti placut impresionati de ceea ce au gasit in destinatiile pe care le-au ales pentru petrecerea acestor zile. (…) Daca anul trecut am avut o crestere a turismului de 16% fata de 2010, datele de pe primul trimestru al acestui an sunt si ele foarte bune, am avut o crestere a numarului de sosiri in structurile de primire turistica, in comparatie cu aceeasi perioada din 2010, de 11,3% pe turismul general si de 9,7% pe turistii straini“, a declarat ministrul Cristian Petrescu.











