Un număr de 50 de crame participă anul acesta la Festivalul RO-Wine, un eveniment ce reunește producătorii de vin cu operatorii horeca, dar și cu iubitorii vinurilor de calitate.

Dintre aceștia, 20 sunt din România, 5 din Republica Moldova și 30 din alte țări, fiecare având posibilitatea de a-și prezenta până la 5 tipuri de vin. Taxa de participare se ridică la 1.500 de euro, producătorii fiind invitați să-și expună vinurile de către organizatorii evenimentului, Marinela V. Ardelean, expert în vinuri și autoare a ghidului “The Wine Book of Romania” și frații Liviu și Mihai Popescu, co-proprietari Fratelli Group.
Gazdele evenimentului își propun și la ediția de anul acesta să reunească producătorii de vinuri mici și mari cu operatorii horeca și distribuitorii. De exemplu, în urma ediției de anul trecut, cramele Budureasca și Clos de Colombes au încheiat contracte cu o companie de distribuție din Canada.
Festivalul RO-Wine oferă șanse egale de promovare fiecărui producător invitat, cu scopul de a educa și a rafina gustul consumatorilor de vin din România.
Organizatorii au anunțat și noutățile celei de-a treia ediții a RO-Wine. Pe parcursul celor două zile de festival, se vor ține trei workshopuri, suținute de experți internaționali, printre care unul ce va face o paralelă între vinurile românești și cele italiene, susținut de către Helmuth Koche. Anul acesta va exista și o zonă de produse gourmet, iar zona VIP va fi în continure menținută.
Marinela V. Ardelean a anunțat că anul acesta festivalul RO-Wine va acorda o bursă de studiu în valoare de 10.000 de euro unei persoane interesate de domeniul viticol, cu minime cunoștințe de agricultură, chimie sau biologie. Viitorul candidat trebuie să aibă până în 30 de ani și să vrea să facă performanță în acest domeniu. Perioada de studiu va dura șase săptămâni și se va desfășura în provincia Veneto, din Italia. În următorele două luni se vor face publice detaliile de participare pe site-ul evenimentului.
Festivalul RO-Wine este un proiect bine gândit pe termen lung, a precizat Virgil Ianțu. Alături de Cornel Ilie (trupa Vunk), el este ambasadorul festivalului de anul acesta.
Festivalul se bucură anul acesta de un buget de aproximativ 100.000 de euro, iar organizatorii estimează că vor avea între 3.000 și 3.500 de vizitatori. Un bilet de intrare standard costă 50 de lei, iar la zona VIP, unde vor fi expuse 14 branduri de șampanie, 400 de lei.
RO-Wine| The International Wine Festival of Romania va avea loc în perioada 19-20 mai, la Fratelli Studios.











