ANT prezenta la ITB Berlin

Presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT), Razvan Filipescu, participa la cea de-a 49-a editie a Bursei Internationale de Turism Internationale Tourismus Börse (ITB), organizata la Berlin, Germania, in perioada 05-09 martie a.c.

Romania participa inca de la primele editii la aceasta manifestare care si-a demonstrat importanta si succesul de la an la an. Pe langa targul in sine au loc manifestari conexe extrem de interesante: prezentari ale tarilor participante, manifestari cultural-folclorice, seminarii tematice si intalniri si dezbateri ale corpului turistic din Germania.

In cadrul strategiei de promovare a turismului romanesc, piata germana reprezinta o piata prioritara, cifrele privind numarul sosirilor vizitatorilor germani sau al innoptarilor in unitatile de cazare din Romania indicand o clasare a Germaniei in topul primelor 3 tari emitatoare de turisti. Piata germana este una diversa, cererea venind din partea tuturor segmentelor, oferta fiind pe masura.

"Romania are marea sansa de a se bucura de existenta Dunarii, fluviul care strabate aproape jumatate din Europa si isi revarsa apele in Marea Neagra formand un paradis mirific: Delta Dunarii. Turismul de agrement, de aventura, balnear, turismul in Delta Dunarii, turismul de afaceri, ecoturismul, turismul rural sunt doar cateva din ofertele pe care tara noastra le promoveaza si vom continua sa le promovam pentru turistii germani", a precizat Razvan Filipescu.

In seara de ieri presedintele ANT a participat , alaturi de oficialitati germane si de Secretarul General al Organizatiei Mondiale a Turismului(OMT), Taleb Rifai, la ceremonia oficiala de deschidere a Bursei Internationale de Turism de la Berlin.

Pe parcursul desfasurarii targului de turism presedintele Razvan Filipescu va avea intalniri cu Presedintele Comisiei Parlamentare pentru Turism din cadrul Parlamentului German, Heike Brehmer, cu Directorul Regional pentru Europa din cadrul OMT, Isabela Garana, cu reprezentantii touroperatorilor germani in scopul continuarii campaniilor de promovare incepute cu acestia in 2013.

Standul Romaniei la Targul de Turism de la Berlin gazduieste 57 de expozanti romani: operatori economici din domeniul turismului, autoritati locale, asociatii de promovare a zonelor turistice romanesti. In primele trei zile de targ, zilele dedicate specialistilor, acestia au intalniri stabilite cu parteneri sau potentiali parteneri, cu agentii colaboratoare, urmand ca in ultimele doua zile acestia sa isi prezinte publicului larg pachetele de oferte si programele turistice.

Prezentari despre Dunare si Delta Dunarii , precum si o dezbatere cu privire la asumarea raspunderii in cadrul dezvoltarii si elaborarii proiectelor ce tin de Dunare vor fi realizate in cadrul proiectului ”Danube Info”.

POATE TE INTERESEAZA
Celebrul Chef Mauro Colagreco vine la Singureni Manor. În aceeași zi, începe sezonul de polo și se deschide Paul’s Stay
Timișoara a câștigat Marele Premiu și titlul Destinația Anului 2026
Trei noi numiri în echipa Issa Estate. Claudia Stan preia rolul de CCO Hospitality Division pentru Domeniul Issa
Restaurantul Bistro de l’Arte din Brașov, listat pe platforma Glovo

Comentarii