Florin Dumitrescu, juratul de la Hell’s Kitchen – Iadul Bucatarilor (Antena 1), lanseaza platforma online www.florindumitrescu.ro.
Obisnuit cu forfota si exigentele bucatariei profesioniste, Chef Florin propune prin intermediul noului website o abordare diferita a artei culinare, una relaxata, cu retete adaptate stilului de viata modern, stiri din domeniu, recenzii de evenimente culinare si interventii video. Pasionat de scris si de povestile din culisele bucatariei si ale restaurantelor, Florin Dumitrescu isi propune, prin intermediul acestei platforme, sa scrie si diferite istorisiri, povesti, ganduri.
De-a lungul carierei sale, Florin a realizat ca romanii sunt foarte interesati de arta culinara si sunt dornici sa afle mereu noutati din acest domeniu. Astfel, pentru a reusi sa comunice eficient cu toti cei care il urmaresc, a decis sa isi schematizeze modelul de comunicare sub forma unui website. Pe aceasta noua platforma va putea impartasi retete, intamplari ce vin ‘’la pachet’’ cu job-ul de chef si, nu in ultimul rand, va putea interactiona cu fanii stilului sau culinar, dar si cu cei care aspira la o cariera in gastronomie.
‘’Imi doresc sa cresc, sa continui sa invat si sa pot oferi oamenilor experiente minunate. Sunt convins ca, in domeniul nostru, experienta este totul: un preparat excelent poate genera emotie, iar emotia pune bazele unei experiente. In concluzie, imi place sa cred ca un bucatar bun este un fauritor de emotie. Sunt foarte entuziasmat sa lansez acest proiect, sper sa porneasca cu dreptul si sa marcheze aparitia unui nou segment in peisajul culinar din Romania” a declarat Florin Dumitrescu.











