Minivacanța de Sfânta Maria îi determină pe români să plece încă o dată în concediu vara aceasta, umplând hotelurile și pensiunile din țară, astfel că turiștii care s-au hotărât în ultimele zile să meargă la munte sau la mare au șanse mici să mai găsească locuri disponibile.

Pentru aproximativ 50% dintre românii care vor petrece cele cinci zile libere într-o destinație internă sau din afara țării, acesta este al doilea concediu al verii, relevă o analiză a agenției de turism Christian Tour, cel mai mare touroperator de pe piața locală.
Cele mai căutate destinații în această perioadă sunt litoralul românesc, Delta Dunării, stațiunile balneo și cele montane, dar și litoralul bulgăresc, insulele grecești și Egiptul.
“Litoralul românesc este prima opțiune pentru minivacanța de Sfânta Maria, aceasta și datorită evenimentelor organizate la malul mării pe data de 15 august, când se sărbătorește Ziua Marinei. Stațiunile de la Marea Neagră sunt atât de solicitate în această perioadă încât orice cameră liberă care apare este rezervată în cel mult două minute. Este motivul pentru care hotelurile din stațiunile de la Marea Neagră vor fi pline în minivacanța de cinci zile”, afirmă Raluca Hatmanu, director de comunicare Christian Tour.
Pe locul al doilea în topul căutărilor este Delta Dunării, unde, de asemenea, gradul de ocupare se apropie de 100%. Pe zona de turism intern, câștigă foarte mult teren stațiunile balneare, care sunt căutate în această perioadă pentru relaxare și mai puțin pentru tratament. La fel de căutate sunt și stațiunile montane și zonele agroturistice.
Tot litoralul reprezintă prima opțiune a turiștilor români și când vine vorba despre destinații externe. Astfel, Bulgaria, insulele grecești și stațiunile din Egipt sunt în topul căutărilor pentru minivacanța de Sfânta Maria.
A crescut și interesul turiștilor pentru circuite culturale, Istanbul fiind cea mai solicitată destinație. De asemenea, în minivacanța de la sfârșitul acestei săptămâni, mulți români vor călători în circuite în Țările Scandinave, Italia, Cappadocia (Turcia), Croația sau Austria.
Angajaţii din sectorul bugetar vor avea o minivacanţă de cinci zile între 15 şi 19 august, după ce Guvernul a adoptat o hotărâre ca zilele de 16 şi 17 august să fie zile nelucrătoare în sistemul public. Pe lângă aceștia, și o parte din angajații din sectorul privat beneficiază de zilele libere suplimentare.
Christian Tour este cel mai mare operator de chartere din România. Compania condusă de frații Cristian și Marius Pandel activează de 21 de ani pe piața vacanțelor, fiind unul dintre cele mai longevive branduri de turism din țară.
Touroperatorul deține 40 de agenții proprii în România și este prezent peste hotare în Polonia, Serbia, Republica Moldova, Grecia, Turcia, Spania și Statele Unite ale Americii (divizia online). Christian Tour a încheiat anul 2017 cu vânzări de peste 67 de milioane de euro.











