DAAS Romania, unul dintre principalii furnizori de servicii si echipamente pentru industriile retail si horeca, raporteaza la sfarsitul semestrului intai al 2012, afaceri de 38,6 milioane lei (8,8 milioane euro), in crestere cu 47% fata de aceeasi perioada din 2011.
Anul trecut, la finalul primului semestru, DAAS inregistra vanzari totale de cca. 6 milioane euro.
“Cresterea e sustinuta in continuare de proiectele din retail, pe fondul dezvoltarii pietei in 2012 si de majorarea cotei noastre de piata pe acest segment de la 32 la 34 de procente”, spune Daniel Mocanu, director general si actionar majoritar DAAS.
Compania a realizat in aceasta perioada proiecte pentru magazine noi sau remodelari Billa, Mega Image, Cora, Auchan, Carrefour, Lidl, Kaufland, iar pentru industria Horeca are finalizate si in desfasurare bucatarii, baruri, spalatorii pentru o serie de obiective din Bucuresti si din tara, printre care: Hotel Doubletree by Hilton Oradea, Hotel Europa Royale Bucuresti, Complex Vila 23 Snagov, Fabrica Spring Time, restaurantele Pizza Hut si Domino’s, remodelari Lukoil, o serie de restaurante din Palas Mall Iasi, Hotel Oltul Baile Tusnad, Hotel Prezident Olanesti.
“Tinand cont de rezultatele din S1 si de informatiile care vizeaza activitatea noastra pentru S2, suntem increzatori ca vom atinge tinta de 25 milioane euro pe care ne-am stabilit-o pentru anul acesta”, adauga Mocanu.
DAAS si-a dezvoltat, incepand cu anul 2007, propriul sistem de monitorizare nonstop al instalatiilor frigorifice din magazinele de retail.
Compania activeaza pe piata din Romania din 1993. De-a lungul timpului, DAAS s-a remarcat prin realizarea de proiecte la cheie in domeniul bucatariilor, barurilor si spalatoriilor profesionale, pe de o parte, si al proiectelor complete in domeniul instalatiilor de refrigerare si rafturilor destinate marilor retele din retailul modern si traditional. DAAS acopera in prezent teritoriul Romaniei cu cinci birouri in Bucuresti, Ploiesti, Constanta, Cluj, Iasi si prin reprezentanti de vanzari si service in Craiova, Timisoara, Brasov, Sibiu, Oradea, Satu-Mare. In Bucuresti si Constanta, birourile sunt completate de magazine de prezentare si vanzare.











