Alberto Pisaniello (foto), bucatar italian de o stea Michelin, Massimo Francavilla, campion european la pizza, Matteo Scibilia, un maestru al bucatariei italiene traditionale – sunt cativa dintre bucatarii invitati la Bucuresti in perioada 7 – 11 martie, la Centrul expozitional Romexpo, pentru demonstratii de live-cooking si degustari.
Demonstratiile de gatit au loc in cadrul Metro Expo 2012, cel mai mare targ expozitional pentru horeca, retail si office din Europa de Sud-Est. Metro Expo, initiat de METRO Cash and Carry este conceput ca o platforma pentru sustinerea mediului de afaceri pornind de la solutii moderne si eficiente din punct de vedere economic.
Vizitatorii Metro Expo vor putea sa ii vada in actiune pe maestri bucatari italieni, sa guste din preparatele gatite in cadrul evenimentului si – in cazul vizitatorilor profesionisti – sa se inspire din retetele si tehnicile bucatarilor pentru propriile restaurante si pizzerii.
Primele 3 zile ale evenimentului, 7-9 martie, sunt dedicate exclusiv profesionistilor horeca, parteneri ai METRO Cash and Carry: comercianti, proprietari de restaurante, baruri sau hoteluri. In weekendul 10-11 martie Metro Expo isi va deschide portile pentru publicul larg, care va avea acces in pavilionul central Romexpo platind contravaloarea biletului de intrare.











