Flavours Group a închiriat o suprafață de 827 de metri pătrați în clădirea de birouri U•Center, dezvoltată de Forte Partners în zona Tineretului din București, pentru un nou restaurant Stradale, al 25-lea al rețelei. Potrivit dezvoltatorului proiectului, odată cu închirierea acestui spațiu la parterul primei faze a proiectului U•Center, componenta de retail a clădirii atinge un grad de ocupare de 100%.
„Ne alegem întotdeauna cu grijă partenerii alături de care intrăm în proiecte noi, iar Forte Partners este un partener pe care ni-l doream de multă vreme, U•Center fiind doar un prim proiect pe care îl vom dezvolta împreună. Odată cu deschiderea Stradale în U•Center ne extindem rețeaua într-o zonă nouă din București, reușind astfel să ajungem la cât mai mulți clienți corporate, aproape de biroul ori casa lor, acest mix fiind direcția în care noi ne îndreptăm tot mai mult atenția“, a declarat Bogdan Tiu, Director General Flavours Group.
„Prin această nouă locație Stradale deschidem nu doar un restaurant, ci un spațiu de evenimente, un loc perfect pentru petreceri corporate și private, dar și un hub social pentru comunitatea din zonă. Spațiul va beneficia și de o cafenea Mitzu, iar meniurile sunt așa cum ne-am obișnuit clienții, inspirate de bucătării din toate colțurile lumii și reinterpretate, preparate live în fața clienților“, a completat Chef Foa.
Forte Partners a anunțat recent vânzarea către Pavăl Holding a primei faze a proiectului U•Center. Clădirea de birouri, inaugurată în trimestrul al treilea al anului 2021, a obținut certificările LEED Platinum cu scorul 85, unul dintre cele mai mari obținute în România în versiunea LEED v4 și WELL Health&Safety, care atestă siguranța clădirii din punct de vedere sanitar. Forte Partners vizează obținerea acelorași certificări și pentru faza a doua a proiectului U•Center, aflată în prezent în construcție și care va fi finalizată în trimestrul al treilea al anului 2023.











