După numai trei luni de la lansarea proiectului de francizare, lanțul de restaurante Maison des Crepes, în parteneriat cu Grupul City Grill, se extinde cu patru restaurante noi în Buzău, București, Ploiești și Iași. Totodată, sunt în curs de semnare și alte noi francize. Partener consultant în expansiunea Maison des Crepes în franciză pe piața locală este Franchwise.
„Am creionat proiectul de expansiune prin franciză de la început în minte și, paradoxal, iată că un moment de criză fără precedent a fost contextul optim pentru a îl aduce la realitate, alături de parteneri redutabili, fără de care nu am fi putut avea dinamica actuală și alături de care planurile se conturează peste așteptări. Mă bucur că am reușit să încheiem, la începutul acestui an, o asociere solidă împreună cu probabil cel mai mare grup din industria Horeca locală, City Grill Group, și că am identificat un partener de încredere și cu expertiză pentru dezvoltarea și implementarea proiectului de franciză, Franchwise”, a declarat Valentin Strugaru, Co-fondator Maison des Crepes.
Modelul de franciză Maison des Crepes, un concept de restaurant bazat exclusiv pe clătite și pancakes înființat în 2016, este destinat celor care își doresc un business în industria HoReCa, fie că au sau nu o experiență anterioară. În cadrul francizei, francizorul oferă partenerilor săi expertiză și suport constant, încă de la semnarea contractului de francizare. Partenerii francizați vor fi consiliați în alegerea și amenajarea spațiului, vor primi ajutor în construirea planului de afaceri și materiale, proceduri, traininguri și echipă dedicată de specialiști, resurse absolut necesare pentru dezvoltarea și operarea unui business de succes. Taxa de intrare în franciză si redevențele sunt foarte competitive pe piața de francize-restaurant, iar investiția necesară a fost optimizată pentru eficiență maximă. În plus, partenerii francizați vor primi sprijin și pe partea de comunicare și marketing, vor beneficia de campanii naționale și de consultanță pentru tot ceea ce ține de strategia și planul de promovare.
„În ultimii trei ani la Franchwise, ne-am focusat pe antreprenorii români care pot construi businessuri sustenabile și cu care putem scala, prin franciză, la nivel regional, și dezvolta rețele puternice. Franciza înseamnă antreprenoriat colaborativ și noi căutăm acei antreprenori (francizori) care sunt deschiși să împartă cu francizații lor din rezultate și performanțe. Ne-am alăturat proiectului Maison des Crepes din dorința de a construi împreună o rețea națională cu 30 de locații în următorii trei ani. Ca profil de francizați, am atras oameni pasionați de produsul Maison des Crepes și care își doresc dezvoltarea de business pe termen lung, businessuri de familie în care să fie prezenți zi de zi. Am semnat francize la București, Ploiești, Iași și suntem în discuții avansate la Brașov”, a precizat Raluca Voicu, Managing Partner Franchwise, partener consultant în expansiunea Maison des Crepes în franciză, în România.
Povestea Maison des Crepes a început în urmă cu cinci ani, odată cu deschiderea primului restaurant în 2016, când soții Valentin și Ruxandra Strugaru au combinat experiența în HoReCa cu pasiunea pentru clătite. De atunci, brandul a cunoscut o dezvoltare dinamică, iar planurile de viitor sunt ambițioase și vizează extinderea atât pe plan național, cât și internațional.
Planurile de dezvoltare ale celor doi mari parteneri implicați în acest business, Maison des Crepes și City Grill, sunt mărețe, cu obiectivul de a deschide 30 de noi restaurante pe parcursul următorilor trei ani.











