Heineken Romania anunta ca Onno Rombouts va ocupa functia de managing director al companiei incepand cu 1 iunie 2012, dupa ce Jan Derck van Karnebeek a fost promovat in functia de presedinte regional al Heineken Europa Centrala si de Est din 1 ianuarie 2012.
Onno Rombouts are o experienta de aproape 20 de ani in Heineken, timp in care a avut diverse functii de conducere in domeniul comercial pe plan international. Onno si-a inceput cariera in cadrul Heineken Olanda, iar, inainte de sosirea in Romania, a ocupat functia de managing director, export and director regional commerce al Heineken Asia Pacific Pte Ltd., in Singapore.
”Am incredere ca Onno va avea o contributie importanta la succesul companiei in Romania. Are deja un trecut bogat in compania Heineken, in functii de management atat la nivel local, cat si la nivel global. Va avea de asemenea sprijinul unei echipe de oameni dedicati. Cred ca este un lider care se va integra perfect in cultura Heineken Romania si va indeplini cu succes obiectivele strategiei noastre de crestere”, a spus Jan Derck van Karneebek, regional president in cadrul Heineken Europa Centrala si de Est.











