Campeador Inn, un apart-hotel de 3 stele plus, complet digitalizat, deschis în septembrie de compania bistrițeană Campeador în Cluj-Napoca, a reușit să atingă un grad mediu de ocupare de 30% în primele două luni de funcționare.
Principalii clienți targetaţi sunt cei de tranzit, însă în primele două luni de funcționare au fost cazați mai mult oaspeți „long stay”, în special români şi americani. „În primele două luni de la deschidere, media de înnoptare a fost de 1,56, iar gradul mediu de ocupare a fost de 30% în perioada 6 septembrie – 31 octombrie 2021”, a declarat Iuliana Poka, General Manager Campeador Inn, pentru TrendsHRB.
În acest moment, apart-hotelul funcționează cu 44 de camere, 12 birouri şi două săli boardroom de conferință, urmând ca totalul spațiilor de cazare să ajungă la 98 la finalul proiectului. În prezent, se lucrează la partea de F&B, fiind planificate un executive lounge, sală de evenimente, dar şi un mic spa şi sală de fitness. De asemenea, potrivit General Managerului hotelului, planurile pentru anul viitor vizează clasificarea la 4 stele.
Principalele elemente diferenţiatoare ale proiectului Campeador Inn sunt reprezentate de digitalizarea completă și colaborările locale. Având în vedere situația actuală, s-a mizat pe implementarea unui nou sistem inteligent de cazare cu QR Code, pentru a facilita accesul oaspeților în siguranţă, reducând contactul uman. Codul QR unic, obținut prin check-in mobil, permite accesul în locație, cât și în camera alocată, evitând recepția. Aplicația, dezvoltată de o companie locală, integrează atât procesele de rezervare, check-in, acces în cameră cu ajutorul smartphone-ului, cât și control al luminilor, temperaturii sau statusul camerei, opțiunile de a solicita curățenie în dormitoare și „nu deranja”, check-out și plata facturii. Însă, pentru cei care totuși doresc să interacționeze cu recepția, aceasta este disponibilă 24 ore/7 zile.
„Un alt obiectiv, pe lângă siguranța oaspeților şi atenția pentru mediu, a fost grija pentru comunitatea locală. În acest scop, am ales companii româneşti ca parteneri în tot procesul de reabilitare, pornind de la furnizori şi producători români de materiale de construcții până la controlul accesului în locație, managementul camerelor, inclusiv softul de gestiune hotelieră. Credem cu tărie că oaspeții trebuie să experimenteze un sejur de calitate şi să beneficieze de confort în toate condiţiile. Așa că am căutat cea mai potrivită și sustenabilă soluție în ceea ce privește controlul accesului şi controlul energiei. Astfel, toate echipamentele sunt concepute pentru a opri alimentarea cu energie atunci când nimeni nu este în camera de hotel. Senzorii inteligenți montați pe ușă, fereastră, baie și alarma de siguranță oferă informații constante despre cameră și despre siguranța și confortul oaspeților noștri”, a detaliat General Managerul hotelului.
Strategia de vânzare pe termen scurt şi mediu vizează, în primul rând, identificarea şi dezvoltarea de conturi noi de pe piețele corporative locale, naționale şi internaţionale, iar punctele principale au la bază rezervări de grup, rezervări directe, marketing la destinație, vânzări promoționale încrucișate, strategii de recompense ale clienților, strategii de gestionare a veniturilor. „Cred mult în unicitatea fiecărei locații, astfel încât am inclus în strategia de vânzare parteneriatele locale şi sustenabilitatea, urmând să integrăm cât mai curând şi partea de F&B”, a concluzionat Iuliana Poka.
Campeador Inn, transformat dintr-o clădire veche și degradată, fost cămin de nefamilişti, într-un modern apart-hotel clasificat 3 stele, dotat cu tehnologie de ultimă generație, este situat vis-a-vis de Expo Transilvania din cartierul clujean Mărăști. Întreaga zonă, de 17 hectare, urmează sa treacă printr-un proces de revitalizare și modernizare. Proiectul, derulat de Primăria Cluj–Napoca, va include modernizarea și extinderea parcului Aurel Vlaicu, realizarea de facilități sportive, amenajarea unei promenade, construcția unui teatru în aer liber, respectiv a unui spațiu pentru evenimente și ateliere, amenajarea mai multor locuri de joacă și refacerea infrastructurii rutiere adiacente, inclusiv a străzii Dâmbovița. De asemenea, se va reface iluminatul stradal, se va monta mobilier urban și vor fi amenajate piste de biciclete și o parcare supraterană cu minimum 350 de locuri. Lansarea procedurii de execuție este estimată pentru 2022.
Iuliana Poka, General Manager Campeador Inn, are o experiență de peste 12 ani în industria ospitalității, lucrând în cadrul lanțului hotelier Hilton în Cipru și Londra. A revenit în România în 2018, ca Sales Manager la Hotel Platinia, Cluj-Napoca, iar din 2020, a preluat poziția de Manager Hotel pre-opening la Campeador Group.
Compania bistrițeană Campeador, deținută de Daniel și Florin Larionesi, a dezvoltat până în prezent șapte ansambluri rezidențiale în cinci județe din România și în Viena, cu un total de 1.000 de apartamente livrate.

















