La Fantana, lider al pietei de aprovizionare cu apa in sistem watercooler si purificator din Romania si Serbia, a achizitionat compania Blue Coffee Service, distribuitor autorizat al produselor Lavazza in Romania. La Fantana va oferi astfel clientilor sai, pe langa servicii si produse personalizate de furnizare a apei, si o gama completa de produse din cafea.
Achizitia se inscrie in strategia generala a companiei La Fantana de consolidare a prezentei pe piata si de extindere a portofoliului de servicii si produse.
Prin aceasta achizitie La Fantana preia 9.500 de aparate de cafea, care se adauga celor 110.000 de watercoolere deservite in prezent.
”Strategia noastra este de a integra permanent produse si servicii noi, astfel incat sa surprindem asteptarile clientilor nostri. Avem o retea de distributie extinsa si eficienta, care ne permite sa dezvoltam noi directii. Preluarea distributiei Lavazza este un prim pas, care marcheaza inceputul unei etape noi in evolutia companiei”, a declarat Cristian Amza, Chairman of The Board La Fantana Group.
La Fantana a raportat o cifra de afaceri de 29 milioane de euro in 2013 in Romania si Serbia si are un portofoliu de peste 40.000 clienti. Blue Coffee Service a inregistrat in anul 2013 o cifra de afaceri de 9,7 milioane de euro si are 82 de angajati.
Lavazza este astazi unul dintre cele mai importante branduri de cafea din lume, prezent in peste 90 de tari.











