Germanul Marco Eichhorn a preluat la începutul lunii octombrie funcția de director general a două hoteluri din capitala României.

Cu o experiență de peste 20 de ani în industria hotelieră, acesta va conduce hotelurile Radisson Blu din București (487 de camere) și Park Inn by Radisson Bucharest Hotel & Residence (210 camere).
Marco, care până de curând a fost director general al Soho House Istanbul, se întoarce la Radisson Hotel Group după un an și două luni.
Activitatea sa în cadrul grupului a început în 1997, la Radisson Blu Hotel din Hamburg, pentru ca apoi să aibă diverse funcții în hoteluri Radisson Hotel Group din Marea Britanie, Africa de Sud și Croația.
În 2013, Marco a fost numit pentru prima dată în funcția de director general la Astrahan, Rusia și apoi la o stațiune rusă de pe litoralul Mării Negre și la Radisson Resort & Residences Moscow Zavidovo.
De asemenea, germanul a condus echipa de la Radisson Blu Hotel Belorusskaya, Moscova, până în august 2017.
Yilmaz Yildirimlar, Senior VP al Radisson Hotel Group pentru Europa Centrală și de Sud a declarat: „Îl cunoaștem de mulți ani pe Marco Eichhorn și apreciem stilul său dinamic de conducere. Cariera sa este un exemplu excelent despre cum sunt promovați oamenii talentați în cadrul companiei. Suntem foarte încântați să îl primim înapoi în familia noastră.”
La rândul său, Marco Eichhorn a declarat: „Piața dintr-un oraș în plină dezvoltare ca Bucureștiul este cu siguranță extrem de animată, și exact acest lucru o face atât de incitantă. Voi aduce experiența mea din diferite piețe și cele mai bune practici în noua funcție de director general de la București. De abia aștept să încep lucrul cu echipele mele pasionate din hotel pentru a le oferi oaspeților cele mai bune servicii ale noastre.”
Radisson Hotel Group (fost Carlson Rezidor Hotel Group) este unul dintre cele mai mari grupuri hoteliere din lume, cu un portofoliu care include opt branduri distincte și peste 1.400 de hoteluri în folosință și în proces de deschidere la nivel internațional.
Portofoliul Radisson Hotel Group cuprinde Radisson Collection, Radisson Blu, Radisson, Radisson RED, Park Plaza, Park Inn by Radisson, Country Inn & Suites by Radisson și prizeotel.
Oaspeții pot beneficia de noul program rebranduit Radisson Rewards, (anterior Club CarlsonM), un program global de fidelitate care asigură metode unice și personalizate de a crea momente memorabile, importante pentru oaspeții noștri.
Programul Radisson Rewards asigură beneficii oaspeților, planificatorilor de întâlniri, agenților de turism și partenerilor de afaceri.
Radisson Meetings oferă o varietate de spații complet echipate, cu conexiune Wi-Fi rapidă și gratuită, tehnologie audio/video și contacte la fața locului care să ofere unicitate fiecărui eveniment.
În cadrul Radisson Hotel Group și la hotelurile cu licență de funcționare în cadrul sistemelor sale lucrează peste 95.000 de angajați la nivel mondial.











