Nestlé România a raportat o creștere de 11,1% pentru primele nouă luni ale anului, creștere susținută de o evoluție de două cifre pe 7 dintre cele 10 divizii prezente pe piață. În ceea ce privește rezultatele pe întregul an, compania se așteaptă la o creștere organică a vânzărilor în jurul valorii de 8%, cu o marjă de profit operațional în jurul valorii de 17,0%, și preconizează creșteri ale profitului pe acțiune în monedă constantă și eficiența capitalului.
“Într-o perioadă cu o dinamică aparte, pe o piață volatilă, am reușit să înregistrăm o creștere de 11,1%, iar diviziile noastre au dovedit reziliență și determinare de a aduce noutăți pe segmentele lor și de a continua drumul spre atingerea obiectivelor de sustenabilitate”, a declarat Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé România.
Anul 2022 a marcat o bornă foarte importantă pentru Nespresso, brand ce a construit un model de afaceri responsabil și a obținut certificarea B-Corp ȋn luna aprilie a acestui an. Mai mult, Nespresso și-a atins obiectivul ca fiecare ceașcă de cafea – atât din gama pentru acasă, cât și din gama profesională – să aibă o amprentă de carbon neutră, obiectiv realizat atȃt prin inițiative de reducere a gazelor cu efect de seră generate de activitatea companiei, cȃt și prin inițiative de compensare realizate ca parte din proiecte de anvergură relevante. Compania ȋși atinsese deja pe plan global obiectivul de a neutraliza amprenta de carbon generată de procesele operaționale (categoriile 1 şi 2) încă din 2017, iar în ultimii doi ani și-a îndreptat eforturile către neutralizarea emisiilor de carbon care apar ca urmare a operațiunilor logistice și în ciclul de viață al produselor (categoria 3).
“Anul 2022 a fost unul de referință pentru noi, ȋntrucȃt am obținut certificarea B-CorpTM și ne-am atins obiectivul ca fiecare ceașcă de cafea – atȃt din gama pentru acasă cȃt și din gama profesională – să aibă o amprentă de carbon neutră. Ȋn 2023 vom continua să ne consolidăm prezența în Cluj și Timișoara și vom implementa servicii noi în zona de e-commerce şi livrare. Analizăm de asemenea și oportunități de extindere ȋn noi orașe. Nu ȋn ultimul rȃnd ne vom concentra acțiunile pentru promovarea sistemului Vertuo: avȃnd ȋn vedere noutatea tehnologiei vrem să îl facem cunoscut printre iubitorii de cafea din România. Am observat cum preferințele românilor s-au schimbat foarte mult în ultimii 7 ani – evoluând de la cafeaua preparată “la ibric” spre cafeaua espresso, lungo şi reţetele de cafea cu lapte, ȋn prezent aproape trei sferturi dintre cafelele consumate fiind “mari”, peste 80ml. Sistemul Vertuo vine așadar în întâmpinarea preferințelor iubitorilor de cafea din România cu una dintre cele mai variate game de cafele și dimensiuni ale ceștii, remarcȃndu-se totodată prin stratul generos de cremă densă”, spune Ana-Maria Doxan, Business Executive Officer Nespresso.
Nespresso operează ȋn mod direct ȋn Romȃnia, ca Divizie a Grupului Nestlé, din 2015, gestionând două segmente de business: segmentul Business to Business – unde oferă soluții de cafea pentru companii cu sedii de birouri și companii din sectorul Premium HoReCa și segmentul Business to Consumer – cu soluții de cafea pentru acasă, comercializate prin propria rețea de magazine din București și din țară și prin intermediul magazinului online. Pentru distribuția espressoarelor, Nespresso colaborează cu partenerii de producție Krups și DeLonghi. Ȋn anul 2018, compania a introdus propria infrastructură de colectare și reciclare a capsulelor de cafea utilizate.
Nespresso oferă o largă varietate de sortimente de cafea pentru acasă – cu 33 de sortimente ȋn gama permanentă pentru sistemul Original și 36 de sortimente ȋn gama permanentă pentru sistemul Vertuo, precum și cu numeroase ediții limitate și sezoniere. Ȋn segmentul Business to Business, Nespresso are 16 sortimente distincte de cafea și soluții personalizate de colaborare, precum Abonamente de Cafea pentru Companii.
În ceea ce privește divizia Nestlé Professional, care oferă soluții personalizate de băuturi calde și reci pe bază de cafea și produse culinare unei game foarte largi de clienți: restaurante, localuri de tip fast-food, cafenele, spitale, birouri, obiectivul pentru brandul Garden Gourmet este ca în 2022 să devină o marcă certificată neutră privind emisiile de dioxid de carbon.
“Divizia noastră Nestlé Professional are o abordare centrată pe operatorul din zona HoReCa, fiind un business B2B, lucrăm alături de distribuitori dedicați atât în zona de soluții de cafea, cât și soluții culinare pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor finali. Preocuparea noastră față de consumatori și mediu e continuă, atât în privința ingredientelor folosite, cât și a ambalajelor utilizate, inovând în permanență pentru a le face cât mai prietenoase cu mediul și a putea fi reciclate cu ușurință. Estimăm că produsele alternative pe bază de plante reprezintă în medie 3% din preparatele servite în industria HoReCa, cu un potențial de creștere foarte mare. Credem că în următorii 5 ani produsele alternative pe bază de plante pot ajunge la peste 20% din totalul preparatelor servite. Prin urmare, dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte activitatea diviziei noastre în România, aș spune: grijă pentru consumatori, soluții pentru partenerii de business și inovație”, declară Ovidiu Tunaru, Business Executive Officer Nestlé Professional.
Nestlé Professional lucrează cu branduri precum NESCAFÉ, Nestlé Docello, MAGGI®, ROASTALIER™ by NESCAFÉ și GARDEN GOURMET®. Nestlé Professional închiriază clienților săi aparate de cafea Table Top, aparate de cafea Vending, espressoare Barista, aparate ROASTALIER™ și comercializează cafea boabe și solubilă, sosuri desert și produse MAGGI®.
Nestlé, una dintre cele mai mari mari companii de produse alimentare și băuturi din lume, este prezentă în România cu 9 divizii. “Într-o perioadă cu o dinamică aparte, pe o piață volatilă, am reușit să înregistrăm o creștere de 11,1%, iar diviziile noastre au dovedit reziliență și determinare de a aduce noutăți pe segmentele lor și de a continua drumul spre atingerea obiectivelor de sustenabilitate”, declară Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé România.











