Peste 5.000 de iubitori de vin și operatori horeca au trecut în acest an pragul celei de-a patra ediții a RO-Wine l The International Wine Festival of Romania, eveniment ce a avut loc în perioada 25 – 26 mai 2019.

Potrivit organizatorilor, peste 90 de producători români și internaționali au ales să prezinte publicului cele mai bune vinuri prin intermediul acestui festival, iar anul acesta, pentru prima oară, au existat și confirmări de participare a unor turiști străini veniți special pentru a face cunoștință cu vinurile autohtone.
Totodată, zona Gourmet Experience, prezentă în premieră, într-un spațiu complet delimitat de zona de expunere a vinurilor, a pus permanent la dispoziția vizitatorilor delicatese tradiționale și internaționale, de la stridii, caracatiță și brânzeturi de capră la mezeluri de vânat, foie gras sau specialități de păstrăv, pănă la coaste de vițel din Noua Zeelandă, pulpe afumate de rață sau antricot de vită din Argentina.
Această a patra ediție bucureșteană a RO Wine l The International Wine Festival of Romania a marcat și lansarea Ghidului RoWine, în care sunt descrise toate vinurile și cramele participante la festival. Începând de astăzi, Ghidul RoWine este disponibil și în librării.
„Cel mai important lucru, constatat și confirmat de către expozanți, este că publicul a avut un nivel foarte înalt de cunoștințe, ceea ce a transformat interacțiunea cu oenologii și proprietarii de crame într- o experiență complexă si plină de satisfacții. Este extraordinar să vezi cum se nasc întrebări, cum acestea își găsesc răspuns și cum toate acestea se petrec într-o atmosferă frumoasă, prietenoasă, cu oameni zâmbitori”, spune Marinela V. Ardelean, co-organizator al RO Wine l The International Wine Festival of Romania.
„A fost o ediție peste așteptări, cu aproape 2.000 de participanți mai mult decât arătau estimările noastre inițiale. Probabil că și accesul gratuit pentru profesioniștii horeca a produs o mobilizare mai mare, iar acest lucru se traduce în beneficii semnificative pentru toți expozanții prezenți, care au putut înțelege mai clar felul în care funcționează piața locală de restaurant, care este nivelul de cunoștințe, care sunt așteptările operatorilor… Nu putem decât să ne bucurăm de acest succes și să încercăm, pe cât posibil, să îl replicăm în cadrul edițiilor pe care le vom organiza în acest an și în alte orașe din țară”, a declarat Liviu Popescu, co-organizator al festivalului.
După succesul de anul trecut, când a marcat prima sa ediție clujeană, RO-Wine va reveni și în acest an în capitala Transilvaniei, în luna octombrie, după ce va fi marcat și prima ediție la Iași, programată pentru luna septembrie. Pentru ambele ediții din țară, înscrierile participanților vor putea fi făcute începând din luna iunie, păstrându-se prioritatea pentru producătorii de vin autohtoni.











